Un expert militar britanic la Scottsdale
Dimensiune font:
Un expert militar britanic la Scottsdale
Pe timpul carierei sale de 21 de ani la Ministerul Apararii, Pope a ocupat numeroase pozitii. In 1991, cand a inceput stagiul de trei ani in biroul amintit, el era sceptic privitor la fenomenul OZN. „Pozitia Ministerului Apararii era: Nu stim ce sunt aceste lucruri, nu credem ca ar avea vreo semnificatie militara (intrucat dupa zeci de ani de investigatii nu exista nicio dovada a vreunei intentii ostile), dar ministerul spune ca ramane receptiv, inclusiv catre posibilitatea unei inteligente extraterestre. Cu alte cuvinte, departamentul nu-si asuma un punct de vedere intr-un sens sau altul”.
Dupa cei trei ani in care a condus biroul pentru OZN-uri al Ministerului britanic al apararii, Pope era mult mai putin sceptic decat la inceput. Activitatea sa i-a prilejuit cateva concluzii: „Cred ca am constatat, la fel ca si altii care au fost inaintea mea in programe guvernamentale OZN, ca aceste aparitii au, in mare parte, o explicatie conventionala. As spune ca 80 la suta se explica prin identificari eronate ale tuturor obiectelor sau fenomenelor obisnuite la care va puteti gandi: lumini ale unor aeronave, baloane meteorologice, sateliti, meteoriti, stele si planete stralucitoare etc. As zice ca in 15 la suta din cazuri informatiile sunt insuficiente pentru a face o evaluare pertinenta de orice fel. Iar 5 la suta sunt necunoscute”.
Pope a fost, fireste, interesat mai ales in acele 5 procente necunoscute. „Avand in vedere ca lucram la Ministerul Apararii, am avut acces la foarte multe observatii venite din partea unor ofiteri de politie, piloti (comerciali sau militari) si observatii de la operatori radar (controlori de trafic aerian civili, dar si de aeronave militare). Desigur, aceste observatii sneidentificatet m-au interesat cel mai mult”.
Daca Pope a fost la inceput un sceptic, el nu a terminat totusi crezand fara rezerve in omuletii cenusii. „Am devenit totusi, in mod cert, mai putin dogmatic in scepticismul meu... Sunt si alte lucruri, nu doar luminile aeronavelor, baloanele meteorologice, identificari eronate, farse si inselatorii. Nu spun ca aceste lucruri sunt extraterestre, dar, cand am iesit din acel loc de munca, ma gandeam ca nu pot exclude totusi aceasta posibilitate. Cred ca principala constatare a fost ca stiam ce nu sunt sOZN-urilet, dar nu stiam ce sunt.”
La conferinta IUFOC Pope a comentat si discutiile recente care au avut loc pe tema posibilitatii contactului cu extraterestrii in prestigioasa Royal Society (Academia de stiinte a Marii Britanii). „S-a tot spus ca din ziua in care se va anunta ca nu suntem singuri in Univers... lumea se va schimba pentru totdeauna... Una dintre concluziile interesante ale Societatii Regale a fost ca nu va fi asa”.
Pope a adaugat ca, indiferent daca se apropie sau nu o dezvaluire in acest sens, va fi incantat daca se va adeveri una dintre „teoriile exotice” – precum cea privind extraterestrii sau interdimensionalii. „Sper din toata inima ca sa se dovedeasca ceva de tipul unor nepamanteni. Ar fi de departe mult mai interesant cu ei decat altminteri”.
http://www.revistamagazin.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau