default

Dimensiune font:

Zodiile care fac cele mai bune perechi. Cu ele trebuie să ai o relație

| 08-11-2018 17:27

Dacă ai tot încercat să ai o relație amoroasă fericită și stabilă, dar ai tot eşuat, probabil e de vină zodia partenerului ales.

 

 Zodiile care fac cele mai bune perechi

PEȘTI – RAC
Racul este un semn de apă considerat unul dintre cele mai sensibile din zodiac, mereu atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui și la problemele celor cu care intră în contact. Din acest motiv, perechea formată din Rac și Pești este considerată una dintre cele mai potrivite. Dualitatea Peștilor este temperată de calmul Rac și îi determină pe primii să renunțe la lumea imaginară în care au tendința să se refugieze.

TAUR – FECIOARĂ
Una dintre cele mai reușite perechi zodiacale. Taurii sunt cunoscuți pentru faptul că se bucură chiar și de cele mai simple lucruri din viață, un lucru excelent pentru nativul Fecioră, care este prin definiție sensibil și atras de tot ceea ce înseamnă natură. Ambele semne zodiacale sunt cunoscute pentru faptul că sunt practice, un pic materialiste și întotdeauna ancorate în realitate. Fiind amândouă semne de Pământ, se implică activ în viața de familie.

SĂGETĂTOR – BERBEC
Semne de foc, dornice să descopere lucruri noi, să exploreze, să cucerească, să facă lucruri inovative. Printre calitățile comune se numără optimismul, determinarea și un spirit dornic de aventură. Săgetătorii au tendința de a favoriza lucrurile dinainte stabilite și simt nevoia de a ști întotdeauna care este drumul pe care trebuie să meargă, înainte de a face primul pas. Berbecul este însă mai relaxat și îi oferă întotdeauna partenerului sprijinul pe care îl caută și de care are nevoie.

CAPRICORN – SCORPION
Două energii diferite, însă o pereche aproape perfectă. Capricornul este un semn de pământ, Scorpionul unul de apă, dar unirea lor devine o forță de apreciat, notează dcnews.ro. Capricornii sunt responsabili, duc o viață agitată și au de depășit numeroase provocări. Scorpionii au reputația de a fi răzbunători, însă natura Capricornului este singura care îi poate domoli, făcând din acesta partenerul perfect. realitatea.net

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. – Filiala Suceava, în calitate de lichidator judiciar al debitorului Samyx Forest S.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la data de 20.12.2018, ora 12.00, a următorului activ: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) – Valoare de pornire licitație (lei, fără T.V.A.*) Activ 1 – Proprietate imobiliară situată în sat Calafindești, com. Calafindești, jud. Suceava, inscrisă în Cartea Funciară nr.30010/Calafindesti, cu nr. cad. 30010, ce include: teren intravilan cu categoria de folosință Curți Construcții cu suprafața de 982 mp pe care sunt amplasate corp C1 – Clădire Brutărie cu suprafața construită de 216 mp, regim înălțime P și corp C2 – Clădire Magazie cu suprafața construită de 46 mp, regim înălțime P. Proprietatea dispune de utilități și are deschidere frontală la drumul comunal DC39, asfaltat. Terenul este dobândit în baza CVC nr. 3138/2008. Clădirile Corp C1 și C2 au fost dobândite în baza Sentinței civile nr. 2818/16 iunie 2008. – 85.910,00 lei – 85.910,00 lei Pentru participarea la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să depună la sediul procesual ales al lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, până la data de 19.12.2018, ora 12.00, documentele aferente. Bunurile se vând libere de sarcini. Tel: 0755132475; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Horoscopul pentru SAMBATA, 19  2019
18/01/2019 17:05

BERBEC Plini de viata, se dovedesc un pic cam vulnerabili, mai ales daca au mai trecut prin suferinte renale. Celibatarii considera ca si-au gasit perechea visata si se grabesc la altar. Sanatate – ● ...

​Horoscopul pentru  VINERI  18 IANUARIE
18/01/2019 07:08

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. Sanatate – ...

Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului. Când va avea loc momentul istoric
17/01/2019 17:23

  “Este o certitudine intalnirea Papei cu Patriarhul Daniel. Există deja discuţii care se poartă intre Episcopia Romano-Catolică şi Patriarhie. Biserica Romană nu este coorganizator, noi nu ave ...

E sărbătoare mare azi! Ce nu ai voie să faci de Sf. Antonie cel Mare
17/01/2019 10:52

 Sf. Antonie cel Mare, sărbătoare 17 ianuarie 2019. Cuviosul Antonie cel Mare era de neam egiptean si invata despre credinta crestina pe care o imbratiseaza cu drag de la parintii si bunicii sai. Antoni ...

Horoscopul pentru joi, 17 ianuarie 2019
17/01/2019 07:43

 BERBEC Nu aveti incotro si va cereti scuze, chiar daca nu va face nicidecum placere sa recunoasteti ca ati gresit. Comportamentul dv. este criticat, in zi de sarbatoare, de intreaga familie. Sanatate &n ...

Horoscopul pentru miercuri, 16 ianuarie 2019
16/01/2019 09:13

BERBEC: Este o perioadă interesantă, in care ai ocazia să te redescoperi, să-ţi clarifici multe aspecte din viaţa personală şi să dai o nouă direcţie propriei existenţe. Sănătate – ●● ...

Horoscopul pentru marti, 15 ianuarie 2019
15/01/2019 07:48

BERBEC Nu va aratati indulgent fata de greselile unei rude mai tinere, doar pentru a crea probleme unei persoane careia aveti sa-i platiti niste polite. Seara, va recunoasteti greseala! Sanatate – ● ...

Horoscopul pentru luni 14 Ianuarie 2019
14/01/2019 09:40

BERBEC Analizati cu grija toate posibilitatile de petrecere a timpului liber si incercati sa rezistati reprosurilor persoanei iubite care se simte abandonata. Seara, erotismul fara limite va "ajuta". ...

​Horoscopul pentru duminica  13  Ianuarie 2019
13/01/2019 13:04

  BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. Sanatate &ndash ...

Horoscopul pentru luni, 9 ianuarie 2019
13/01/2019 08:46

BERBEC Munciti mult, va dovediti capabil sa fiti liderul grupului cu care munciti, dar cand este vorba sa va evaluati singur rezultatele, ca intotdeauna exagerati. Siguranta. Sanatate – ●●● Bani ...