Noul ministru al Sănătății a depus jurământul. Cine este Ioana Mihăilă

Noul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a depus, miercuri, la Palatul Cotroceni, jurămantul de investire in funcţie in faţa preşedintelui Klaus Iohannis, care a semnat decretul de numire. ‘Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină in sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc indeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta imi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim in ajutorul lor, iar tot ce a fost ...

Organizația Mondială a Sănătății: Numărul cazurilor de coronavirus a depășit pragul de 130 de milioane și continuă să crească
06/04/2021 11:00

Cazurile globale de COVID-19 au depăşit luni pragul de 130 de milioane. În ultimele 7 zile s-au inregistrat peste 4 milioane de contagieri in intreaga lume, ceea ce nu s-a mai intamplat de la jumătatea lunii ianuarie, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.   Numărul deceselor de COVID-19 in intreaga lume a ajuns la 2,84 de milioane, dintre care 71.000 săptămana trecută, a treia consecutivă in care se inregistrează o creştere. Tendinţa este foarte ingrijorătoare. Există temerea că se vor inregistra cresteri in ritm accelerat după zilele l ...


ULTIMA ORA
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi, telefon: 0232/238.333, fax: 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal: 4540291 2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: suprafata totala de 22,49 ha pasune comunala, conform caietului de sarcini, destinata pasunatului caprinelor si ovinelor din comuna Sipote, bun public situat administrativ pe teritoriul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Şipote, judeţul Iaşi conform HCL 49/26.04.2021 și temeiului legal: O.U.G. 57/03.07.2019. 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: prin solicitarea scrisă, de la sediul Primăriei Comunei Sipote. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentației de atribuire de 50 lei în numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul concedentului: RO95TREZ24A705000200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului: 4540291 . 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 11/05/2021, ora 15.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor: 19/05/2021, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusă la Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar original și 1 exemplar copie. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor: 19/05/2021, ora 12.00, la sediul Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Acțiunea în justiție se poate introduce la JUDECATORIA HARLAU, cu sediul in Str. Gheorghe Doja, nr, 1, Ors. Hirlau, Jud. Iasi, telefon 0232 722 344, fax 0232 722 622, e-mail jud-hirlau-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 26/04/2021


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei