192.000 de lei pentru iluminarea Lacului cu nuferi de la Ipoteşti
Dimensiune font:
Investiţia a fost suportată de către Consiliul Judeţean * lacul este una dintre atracţiile Memorialului Ipoteşti
Unul dintre cele mai importante obiective culturale şi turistice din Botoşani, „Lacul cu nuferi” de la Ipoteşti (judeţul Botoşani), care l-a inspirat pe marele poet Mihai Eminescu, beneficiază, de la începutul acestei săptămâni, de un sistem de iluminat ultramodern, a declarat, ieri, vicepreşedinte Consiliului Judeţean, Dorin Birta.
Potrivit acestuia, lămpile au fost montate atât pe aleile de acces, cât şi în împrejurimile lacului, scopul principal al investiţiei fiind de a asigura securitatea zonei, dar şi punerea în valoare a obiectivului pe timpul nopţii. „Sper ca noua investiţie să fie pe placul tuturor celor care vizitează Lacul cu nuferi şi mai mult decât atât, sper ca în urma concretizării acestui proiect să constatăm o creştere a numărului de turişti, dornici să vadă şi pe timp de noapte, locul preferat şi una dintre sursele de inspiraţie a marelui poet Mihai Eminescu”, a afirmat Birta.
Proiectul „Iluminat public Lacul cu nuferi, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani” a fost finanţat de către Consiliul Judeţean Botoşani şi implementat de către Memorialul Ipoteşti- Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, costurile ridicându-se la aproximativ 192.000 de lei.
Proiectul prevede atât instalaţia de iluminat compusă dintr-un număr de 34 de stâlpi metalici cu LED, montaţi la un metru de alee, în fundaţie de beton, precum şi o reţea subterană de fibră optică ce va fi folosită pentru implementarea unui sistem de supraveghere video pe întreg traseul reţelei de iluminat.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau