24.000 de lei, amenzile la casele de schimb valutar
Dimensiune font:
Comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău au verificat casele de schimb valutar. Controale s-au făcut la 21 de operatori economici, iar pentru neregulile găsite au fost date 6 avertismente şi 11 amenzi, care au depăşit 24.000 de lei. Sancţiuni s-au dat pentru lipsa afişării în exterior şi interior a informaţiilor privind cursul de schimb valutar, lipsa formularului de acceptare a tranzacţiei pe format A 4 şi lipsa unei proceduri privind anularea tranzacţiei. Acolo unde s-au constatat abateri, fiecare societate a primit termen de remediere urmând să se revină la casa de schimb valutar respectivă pentru a se verifica dacă s-a conformat sau nu. Cine pică şi al doilea test încasează o sancţiune mult mai dură. „A doua amendă este pentru abatere repetată, iar dacă abaterea este cu rea-credinţă, sau este ceva mai grav se poate ajunge la închiderea unităţii respective”, a spus Alin Năstasă, cms. şef CJPC Bacău. Caselor de schimb sunt obligaţi să afişeze corect cursul la zi şi să-i prezinte clientului formularul de acceptare a tranzacţiei.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau