27 milioane de euro pentru modernizarea singurului spital de pediatrie din Moldova

download

Dimensiune font:

| 18-09-2019 20:00

 

* a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”, cea mai mare unitate medicală pentru copii din regiunea Moldovei * pentru finalizarea lucrărilor, constructorul are un termen de 48 de luni, însă a promis că în maxim 30 de luni va rezolva toate problemele

Conform proiectului, constructorul – SC Daroconstruct SRL, va efectua lucrări de refacere a infrastructurii, izolare termică a faţadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planşeului peste subsolul neîncălzit, realizare a sursei de răcire pentru saloane, săli de tratamente, săli de operaţie şi cabinete medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obţinerii apei calde de consum, se vor efectua lucrări de modernizare a instalaţiilor de iluminat.

Reabilitarea se va desfăşura pe tronsoane, ţinându-se cont şi de modul în care au fost proiectate reţelele electrice, de apă şi canalizare şi va duce la creşterea eficienţei energetice a celor 3 corpuri componente ale imobilului dat în folosinţă în anul 1970, care are o suprafaţă utilă de 18.668,38 mp. „Întreaga lucrare va fi împărţită în patru tronsoane de execuţie. Acum am preluat ordinul de începere pentru primul tronson care reprezintă cam 40 la sută din suprafaţa spitalului. Lucrările vor demara la subsolul clădirii şi termoizolaţii, instalaţii, urmând ca apoi să abordăm zona de terasă, astfel încât pe perioada iernii să putem lucra pe etaje fără să fim afectaţi de vreme. Vor fi lucrări de instalaţii: curent electric, sanitare, termice, ventilaţii. Vor urma finisajele, şi am stabilit că toate acestea se vor termina în şase luni. Lucrările pentru întreaga unitate medicală ar trebui să se deruleze pe parcursul a 44 de luni. Noi credem că putem să realizăm această lucrare într-un termen mult mai scurt”, a afirmat Radu Zaharia, directorul Daroconstruct.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a declarat că la această unitate medicală nu s-au mai făcut lucrări din anii 70, de când spitalul a fost dat în funcţiune. „De multe ori îngheţau conductele de la subsol şi erau foarte multe probleme, mai ales pe timp de iarnă. Avem în vedere şi reabilitarea sălilor de operaţie, vrem să schimbăm şi instalaţiile de climatizare, instalaţiile de fluide. Este o lucrare de amploare, de 27 de milioane de euro, la care vom contribui cu 6 milioane de euro. Restul se va deconta din fonduri europene. În proiect sunt prevăzute 48 de luni, din care 3 luni proiectarea, o lună verificarea, dar constructorul a promis că în maximum 30 de luni vor fi rezolvate toate problemele”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.

Activitatea medicală se va desfăşura pe un spaţiu restrâns

Spitalul de Copii „Sf Maria” are 650 de paturi, iar aici vin să se trateze cele mai grele cazuri din toată Moldova. „Este un moment aşteptat de noi toţi, începând de la angajaţi, pacienţi, părinţi din Iaşi şi din toată Moldova fiindcă spitalul nostru are un statut regional. Este un spital cu un statut, cu un renume la nivel de ţară, dar cu o vechime de 49 de ani. Au fost făcute reabilitări, dar pe secţiuni foarte mici. La ora actuală, nu mai aveau cum să facă faţă cerinţelor anului 2019. Activitatea medicală se va desfăşura pe un spaţiu restrâns, vor fi circuite separate ale activităţii medicale de cea de reabilitare. Partea medicală este foarte importantă, dar importantă este şi reabilitarea. Condiţiile hoteliere erau până la acest moment destul de jalnice”, a declarat Tamara Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria”.

Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria Iaşi” este cel mai mare proiect din regiune, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121.476.128,04 lei cu TVA (aproximativ 27 milioane de euro). Contribuţia Consiliului Judeţean este de 33.250.668,77 lei cu TVA (7,2 milioane de euro). Pentru execuţia lucrărilor, constructorul (Asocierea SC Daroconstruct SRL- SC Geprocon SA- SC DAS SRL, SC Concrete&Design Solution SRL, SC X Lab Solution SRL) va încasa 92.040.550 de lei. Durata de execuţie va fi de 44 de luni. Laura RADU, Florentina SANDU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei