* turneul este organizat la Cernăuţi în intervalul 19-24 august * judeţul Suceava va fi reprezentat de CSS „Nicu Gane” Fălticeni, Liceul cu Program Sportiv Suceava şi de Şcoala de Arte „Ion Irimescu”
Bugetul judeţean suportă cheltuielile cu participarea echipei sucevene la turneul internaţional de fotbal pentru juniori „Patru regiuni pentru Europa”. Aceasta este una dinte acţiunile organizate, în comun, de judeţul Suceava, şi regiunile Schwaben din Germania, Cernăuţi din Ucraina, precum şi cu Departamentul Mayenne din Franţa. Prima dată, turneul „Patru regiuni pentru Europa” a fost ţinut în anul 2002, în cadrul acestuia „tineri în vârstă de sub 16 ani, din cele 4 zone, având posibilitatea ca, prin intermediul activităţilor sportive şi interculturale, să se cunoască mai bine”.
Anul acesta, turneul este organizat la Cernăuţi, în intervalul 19-24 august, tinerii care vor reprezenta judeţul Suceava în Ucraina provenind de la cluburi de profil din judeţ, respectiv de la CSS „Nicu Gane” Fălticeni, Liceul cu Program Sportiv Suceava, dar şi de la Şcoala de Arte „Ion Irimescu” Suceava.
În vederea participării delegaţiei sucevene la această competiţiei internaţională este necesară o sumă de 40.000 de lei, aceasta urmând a fi aprobată în şedinţa de mâine a Consiliului Judeţean.
Fondurile au menirea de a acoperi cheltuielile cu transportul, contravaloarea asigurărilor de sănătate, cât şi diurna legală pentru 16 sportivi, 2 antrenori, 5 eleve, 1 profesor însoţitor, 6 reprezentanţi ai administraţie publice locale, precum şi 2 translatori. De asemenea, cu banii în cauză vor fi asigurate, printre altele, echipament de joc, mingi şi fanioane.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau