42 de permise de conducere reținute de polițiști într-o singură zi în Suceava
Dimensiune font:
Viteza excesivă este, în continuare, una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Din fericire prezenţa activă a poliţiştilor în trafic şi măsurile luate au făcut ca în ultimele zile să nu se producă accidente rutiere grave pe drumurile din judeţul Suceava, neînregistrându-se nici un deces sau rănit grav.
Polițiștii au fost prezenți ieri în teren cu toate autospecialele dotate cu aparate radar dar și cu radarele laser tip pistol. Doar în cursul zilei de ieri polițiștii au reținut 42 de permise de conducere.
Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, pe fondul depăşirii vitezei legale, conducătorii auto trebuie să acorde o atenţie deosebită modulul în care circulă pe şosele, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor, ci şi a celorlalţi participanţi la traficul rutier.
Depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei).
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare generează accidente cu urmări din cele mai grave! (P.Filip)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau