* populaţia are datorii de 7 milioane de lei la căldură şi apă caldă, iar banii pot fi recuperaţi doar prin intermediul instanţei * în total, societatea de termoficare a avut procese cu peste 12.000 de abonaţi
Rău-platnicii la serviciile de încălzire şi apă caldă au ajuns în faza de executare silită. După nenumărate apeluri făcute la beneficiari pentru a plăti contravaloarea serviciilor prestate, Modern Calor a apelat inclusiv la instanţă pentru recuperarea debitelor. Demersul a dat rezultate, pentru că, din peste 12.000 de acţiuni înaintate, în 5.000 de cazuri debitorii şi-au achitat deja datoriile.
Debranşaţi cu executorul judecătoresc
O parte din dosare au fost soluţionate şi s-a ajuns în faza de executare silită, aproape 500 de clienţi fiind în astfel de situaţii. Majoritatea însă plătesc restanţele înainte de a se ajunge la executarea prin impunerea de popriri pe venituri. Pentru o parte din rău-platnici, cei cu datorii foarte vechi, se va recurge inclusiv la debranşare, cu sprijinul executorului judecătoresc. Scopul acestei măsuri este acela de a nu permite acumularea altor datorii.
Serviciul juridic al societăţii Modern Calor mai are în lucru în acest moment aproximativ 1.700 de dosare, ce urmează a fi depuse la instanţă. „Apelăm în primul rând la înţelegerea clienţilor noştri, pe care îi sfătuim să evite situaţiile neplăcute enumerate mai sus, cu atât mai mult cu cât aceştia vor fi nevoiţi să suporte şi cheltuielile judiciare, inclusiv cele de executare silită”, a declarat directorul societăţii de termoficare, Florin Sandu.
Modern Calor are de recuperat de la beneficiarii casnici 6,9 milioane de lei, din care 4,4 milioane reprezintă valoarea facturilor mai vechi de trei luni.
Alina Caliniuc
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau