53 de mine antitanc găsite în curtea unei case din Târgu Frumos
Dimensiune font:
Întrebarea „câtă muniţie rămasă din Cel de-al Doilea Război Mondial se mai află în subsolul judeţului?” pare a rămâne încă multă vreme fără un răspuns clar. Nu trece zi fără ca echipele de pirotehnişti din cadru ISU să nu facă noi descoperiri, unele dintre ele chiar foarte spectaculoase, cum au fost cele din weekend-ul trecut. Prima recoltă din intervalul menţionat a fost în curtea unei case de pe strada Trandafirilor din oraşul Târgu Frumos. Acolo, dintr-un perimetru de numai 20 de metri pătraţi, au fost scoase 53 de mine antitanc perfect funcţionale.
Următoarea solicitare a venit din partea unei familii din Valea Ursului, comuna Miroslava, care, cu ocazia săpăturilor de toamnă, a găsit nişte obiecte suspecte în grădină. Pirotehniştii au „asanat” şi mai puţin decât în precedentul caz. O suprafaţă de nici 5 metri pătraţi, de unde au recoltat 414 cartuşe de calibru 7,92 milimetri.
Ceva mai puţin mănoasă a fost cea de-a treia intervenţie, de pe un teren viran din Breazu, comuna Rediu, acolo găsindu-se doar o bombă de 76 milimetri, după o cercetarea derulată pe 100 de metri pătraţi.
Luni dimineaţă, pirotehniştii au revenit la locaţia din Târgu Frumos, de unde au mai colectat încă 17 mine antitanc, iar în cursul după-amiezii, la Grajduri a fost găsit un proiectil perforant. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau