„Asistăm la o schimbare a modului în care se face politică”
Dimensiune font:
Susţine deputatul Ioan Cătălin Nechifor, şeful organizaţiei Suceava a Pro România
Liderul judeţean al Pro România Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că preşedinţii organizaţiilor PNL şi PSD, Gheorghe Flutur şi Ioan Stan, au avut în ultimii trei ani „o frăţie aproape perfectă”, în condiţiile în care nu s-au criticat cu niciun prilej.
„Deşi se duelau în comunicate de presă politică sau în tot felul de întâlniri în care se criticau la nivel de partid, cu privire la performanţa sau neperformanţa politică, niciodată nu au avut un dialog direct. Cred că pe domnul Flutur l-am auzit o singură dată pomenind de domnul Stan, atunci când lansase ideea de zbor direct Suceava - Istanbul. Mă aştept ca lucrurile să evolueze totuşi, iar Ioan Stan şi Gheorghe Flutur să vină în faţa cetăţenilor şi să spună ce au făcut concret, cu ce pot să se laude, deoarece o campanie în care să critice că nu a fost bun PSD sau PNL nu este relevantă. Discutăm în primul rând despre oameni, discutăm despre lideri, despre cei care au condus într-un fel sau altul partidele politice la acest nivel. PSD foarte jos, PNL mai sus”, a spus Nechifor.
În opinia lui, acest blat nu mai funcţionează în prezent, deoarece există alte interese, urmând alegerile locale, iar „cele prezidenţiale nu prea interesează”.
„Asistăm în perioada asta la o schimbare a modului în care se face politică şi poate că lucrul acesta este bun”, este de părere Nechifor.
Pe de altă parte, Nechifor a spus că Viorica Dăncilă va veni în campanie electorală în judeţ şi speră să ştie că vine la „trădătorul Stan”.
„Vine la domnul Stan care în 2016 a trădat interesele partidului atunci când, la locale, a făcut blat cu Flutur şi când şi-a dorit de fapt pentru el preşedinţia partidului, dând la pachet, lui Flutur, preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, astfel că primarii PSD au mers la uşi străine la Consiliul Judeţean. Stan e în acel grup care o va executa pe Dăncilă pe 11 noiembrie”, a spus Nechifor.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau