„Casa mea este România!”

* „Orice formă militarizată are un sentiment aparte faţă de patrie, pentru că o slujeşte. Astăzi, nemaifiind serviciul militar obligatoriu, acest sentiment se transmite mai greu şi foarte puţin prin alte forme de învăţământ”, susţine colonelul Ionel Pintilii, fost comandant al Unităţii de Tancuri din cadrul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” din Iaşi

Data de 1 Decembrie este importantă pentru noi, românii, însă poate că cea mai profundă însemnătate o are pentru militari. Sentimentul de dragoste faţă de ţară reînvie ori de câte ori aceştia aud Imnul Naţional sau văd drapelul patriei. „Ca orice militar, evenimentele care au loc începând din ianuarie şi continuând cu Zilele Forţelor Terestre, ale Armatei, 1 Decembrie sunt aparte. Întotdeauna sufletul lui vibrează la ascultarea Imului, la vederea Drapelului. Aşa am fost educaţi şi întotdeauna vom lua poziţia regulamentară şi vom avea mâna la inimă, indiferent în ce situaţii sau în ce locuri. România pentru mine este casa mea. Cum îmi iubesc familia, aşa ţin la România. Orice formă militarizată are un sentiment aparte faţă de patrie, pentru că o slujeşte. Loialitatea faţă de instituţia în care lucrezi... Astăzi, nemaifiind serviciul militar obligatoriu, acest sentiment se transmite mai greu şi foarte puţin prin alte forme de învăţământ. Mai ales că populaţia se deplasează spre zonele unde munca este mai bine plătită şi atunci intervine acest fenomen care este explicat şi psihologic şi economic de dezrădăcinare”, ne-a mărturisit colonelul Ionel Pintilii, fost comandant al Unităţii de Tancuri din cadrul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” din Iaşi.

„Şcoala militară este complet diferită de alte forme de învăţământ”

A fi militar înseamnă, de cele mai multe ori, să îşi iubeşti într-atât de tare patria încât spaţiul şi timpul să nu mai existe, doar jurământul depus la începutul carierei. Colonelul Ionel Pintilii a desfăşurat o importantă activitate militară pe parcursul unei cariere de 31 de ani. În tot acest timp, s-a perfecţionat zi de zi şi a dat armatei române promisiunea că va sluji patria chiar cu preţul vieţii.

Chiar dacă era un tânăr de nici 19 ani când a plecat din Iaşi către Piteşti, col.Ionel Pintilii şi-a dat seama că doar prin multă muncă şi perseverenţă poate depăşi momente cruciale în carieră şi că poate schimba viziunea militarilor pe care avea să îi conducă mai târziu. „În 1976 am dat examen la Şcoala Militară de Tancuri şi Auto Mihai Viteazu din Piteşti şi a fost hotărârea mea, nu a părinţilor, nici a rudelor. Nu m-a influenţat nimeni în luarea acestei decizii. Am mai avut exemple în familie şi colegi de liceu din an mai mare care, la fel, au ales cariera militară”, a declarat col Ionel Pintilii.

Poate că cel mai emoţionant moment pentru viaţa şi cariera unui militar este acela în care depune jurământul. „Jurământul militar se depune o singură dată, cum să nu-mi amintesc de acele emoţii. Aveam 19 ani neîmpliniţi şi a fost ceva unic, pentru că începeam să simt ceea ce înseamnă să fii militar, ceva aparte. Şcoala militară este complet diferită de alte forme de învăţământ şi spun asta pentru că eu nu am făcut liceul militar. Eu am venit din viaţa civilă. Am fost printre elevii buni, care a obţinut rezultate importante la categoriile pregătire, tragere, conducere, tactică militară”, a menţionat col. Pintilii.

„Tancul este o armă aparte”

România a fost printre primele ţări din sud-estul Europei care s-a orientat spre înzestrarea armatei cu tehnică blindată, această nevoie fiind privită ca izvorând din condiţiile de ordin politico-strategic. Arma tancuri a cunoscut în armata română o evoluţie pozitivă. „Tot ce am învăţat în şcoala militară m-a ajutat în carieră, pentru că am trecut de la comandant de pluton până la comandat de unitate şi alte funcţii în eşaloanele superioare unei unităţi militare. Tancul este o armă aparte, motorizată. În anii 70 şi ceva nu era chiar la îndemâna oricui, nici în viaţa civilă nu erau prea multe camioane şi maşini, dar m-a atras partea tehnică şi am ales o materie la care eram foarte bun: matematică şi fizică. Din Şcoala Militară din Piteşti am plecat la Târgovişte. Ulterior, am parcurs şi Academia Militară. Am fot prima promoţie care am ales în ordinea rezultatelor la învăţătură şi am solicitat Garnizoana în care am dorit să activez. Era o unitate vestită în arma tancuri”.

Acolo a descoperit faptul ca pentru un militar, provocările sunt zilnice, pentru că trebuie să te adaptezi la cerinţele instrucţiei, indiferent de poziţia pe care o ocupi. „Provocarea sunt oamenii, pentru că din şase în şase luni sau la un an, cum se făcea pregătire atunci, erau alţi oameni, o luai de la capăt. A fost o perioadă de transformări cu regulamentele militare, noi instrucţiuni. Armata s-a dotat foarte mult şi a apărut tehnică nouă şi permanent au fost provocări în cariera mea. 95% din cariera mea militară am fost apreciat anual cu foarte bine în toţi anii de activitate militară”.

Odată cu înaintarea în grad, cresc şi responsabilităţile, iar vieţile a sute de oameni depind de buna organizare a misiunilor unui comandant, cât de bine sunt realizate instructajele şi, poate că cel mai important, cât de bine sunt pregătiţi militarii. „Am plecat ca şi comandant de pluton, de la 30 de ani, şi am ajuns, în cariera mea, la un centru de instrucţie unde am fost comandant de unitate cu aproximativ 1.200 de oameni, pe o perioadă de patru luni. Activitatea mea de ofiţer era considerată a fi de grad zero adică aveam un număr mare de persoane în subordine. Este dificil. De la asigurarea condiţiilor de viaţă pentru militari, instruire şi executarea misiunilor care implica muncă zilnică zi şi noapte. Armata nu are nicio activitate să nu fie executată”, a spus col. Pintilii.

Poveştile nescrise ale militarilor români

Despre viaţa de militar din ziua de astăzi se mai poate afla câte ceva doar de la familiile celor care pleacă în misiuni în Afganistan, care îşi spun poveştile de viaţă în mass-media. Foarte puţine am auzit, însă, despre cei care locuiesc în ţară, dar care sunt relocaţi periodic, dintr-o parte a ţării în alta, ani după ani.

„Armata nu înseamnă parada pe care o vedem noi de 1 Decembrie, de exemplu. Ca să poţi să tragi cu arma foarte bine, să conduci foarte bine, să iei hotărâri corespunzătoare pe câmpul de lucru sau în situaţiile tactice create trebuie să ai o foarte bună pregătire, simulare. Eu am lucrat în total în zece oraşe, iar cu familia am fost în doar trei dintre ele: Târgovişte, Slobozia şi Iaşi. Suportul familiei contează enorm. Dacă nu ai înţelegere, este afectată şi cariera militară. Acesta este cel mai important punct pentru un militar, deşi armata nu îţi dă posibilitatea să pui familia pe primul plan, ci cariera”, a mai spus colonelul.

Armata reprezintă totul pentru majoritatea militarilor de carieră. Tocmai de aceea, momentul trecerii în rezervă pentru un om care a lucrat zi şi noapte, ani la rând pentru patrie este unul deosebit de dificil. „Din 1998 până acum câţiva ani nu a fost o plăcere deosebită, pentru că puţine cadre au trecut de vârsta normală de pensie. Conform înţelegerilor făcute cu NATO, de la un efectiv de peste 200.000 de militari, s-a ajuns la 70.000 de persoane, această cifră realizându-se prin restructurare. Dacă nu te conformai, te trimiteau într-un alt capăt de ţară şi nu mai făceai faţă navetei şi aşa, cu părere de rău, lacrimi din partea familiei, am trecut în rezervă, fără să ştiu ce mă aşteaptă în viaţa civilă, cu ce o să mă ocup”, îşi aminteşte col. Ionel Pintilii.

Dar, atunci, acesta a scos dintr-un dulap uitat de vreme o pasiune ascunsă: poezia. „Cărţile mele de poezie sunt patru la număr. Primul meu volum conţine poezii din perioada de tinereţe, pentru că am avut această preocupare, dar au rămas în ciornă, uitate într-un sertar. După ce am ieşit la pensie, revăzând şi recitind acele însemnări am hotărât să le pun într-un volum. Nu numai succesul, dar plăcerea de a scrie a rămas, iar cel de-al doilea volum a apărut foarte repede. Tematica volumelor de poezie este universală, am şi câteva poeme care reflectă domeniul meu militar”, ne-a mărturisit militarul.

Ruxandra CAŞU