* un tânăr de 27 de ani s-a accidentat ieri grav, în încercarea de a e salva din ascensorul blocat între etaje
Un ieşean de 27 de ani, cunoscut cu probleme psihice, a căzut ieri în puţul unui lift. Incidentul s-a petrecut pe şoseaua Nicolina nr. 56, la blocul 977. Potrivit vecinilor, Adrian O. obişnuia să se plimbe cu liftul. Aşa a procedat şi ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, când liftul s-a blocat între etajele 3 şi 4. Tânărul a intrat în panică şi a apelat societatea care se ocupă de întreţinerea ascensorului. Nu a mai avut însă răbdare, iar în încercarea de a se salva de unul singur, a căzut în puţul liftului. „Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă firmei de întreţinere. Se fac cercetări pentru a vedea dacă liftul a fost blocat intenţionat sau este vorba despre o defecţiune”, a declarat subinspectorul Alexandru Chelaru, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Victima a fost scoasă din puţ cu ajutorul pompierilor. „S-a intervenit cu un echipaj de descarcerare şi unul de prim-ajutor. În momentul sosirii echipajelor noastre, victima era conştientă. Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Sf. Spiridon. Intervenţia a durat aproximativ 20 de minute”, ne-a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. Bărbatul a fost diagnosticat cu multiple traumatisme la nivelul abdomenului şi bazinului, plăgi la nivelul scalpului şi contuzie cranio-cerebrală. „Pacientul supraponderal a fost stabilizat în urgenţă şi va fi internat la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, unde fi supravegheat şi din punct de vedere neurochirurgical”, a precizat, la rândul său, conf. dr. Diana Cimpoeşu, directorul medical al Spitalului „Sf Spiridon”.
Liftul era cu revizia la zi
Contactaţi telefonic, reprezentanţii societăţii IFMA SA Bucureşti, care se ocupă cu întreţinerea ascensorului, susţin că revizia era la zi. „Data scadentă a următoarei revizii era 9 octombrie 2014. Aici este vorba despre o autoaccidentare”, a precizat Viorel Mojureac, reprezentant al firmei care se ocupă cu mentenanţa ascensorului.
(Andrei Hurbea, Cristina Mihăilă)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau