„Dacă mâine aș putea schimba lumea, aș umaniza sistemul medical”

 Ca în fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor și domnișoarelor cu rezultate deosebite în ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viață frumoasă, să își împlinească toate visele și să aducă mereu bucurie în jur. Astăzi vă invităm la un dialog cu prof. univ. dr. Maria Stamatin.

 - O viață dedicată sănătății. Cum a început această călătorie întru binele oamenilor?

- Din copilărie am avut o înclinație pentru a face bine. Sunt născută la poalele munților Țibleș, în comuna bistrițeană Târlișua, acolo unde a văzut lumina zilei scriitorul Liviu Rebreanu. Fiind dintr-o familie de țărani mai înstăriți, adunam toți copii la mine acasă pentru a le împărți micile bunătăți din acele timpuri, inclusiv încălțările. Eu fiind prima generație încălțată, îmi scoteam ghetele ca să le dau unei fetițe din vecini cu care viața a fost mai puțin darnică.

 - Grija față de cei din jur era un semn al viitoarei cariere. Care a fost momentul în care ați știut că Medicina va fi calea dvs?

- Inițial nu am dorit să fac Medicină, voiam să dau la Drept ca să urmez drumul unchiului meu, crezând că voi putea face dreptate celor mulți. Timpul mi-a schimbat perspectiva. Datorită bunicii mele și medicului meu de familie de la acea vreme, mi-am spus că drumul meu va fi Medicina și nu orice specialitate, ci Pediatrie. La acea vreme, admiterea la Facultatea de Medicină era o piatră de încercare, mai ales pentru un copil de țăran. Inițial, am concurat la Cluj, dar nu am intrat și am ales apoi Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Facultatea de Pediatrie.

- Cine a fost primul pacient și ce ați simțit la întâlnirea cu el?

- Eu am absolvit cursurile universitare în anul 1979, au urmat trei ani de stagiatură, din care ultimele șase luni le-am petrecut ca medic de dispensar în comuna Plugari. Îmi aduc aminte de primul meu pacient, un copil care a venit cu o deshidratare atât de severă încât am reușit cu greu să fac abord venos. Am fost foarte mândră de mine pentru că am reușit să salvez acel copil. Poate că acum înseamnă puțin, dar pentru mine, la vremea aceea, în 1982, și într-un dispensar rural a fost foarte mult, iar impactul asupra mea atât ca și om, dar ca și medic a fost imens. Ulterior, am fost repartizați la dispensare rurale, iar eu am ajuns la cel din comuna Dolhești unde ani de zile nu a fost nici un medic. Am început renovarea dispensarului și ulterior am dezvoltat programe cu pacienții - atât adulți, cât și copii referitoare la educație medicală. M-am transferat apoi în alt dispensar rural, iar ulterior în dispensarul urban din cartierul Dacia. În acea perioadă nu s-au desfășurat concursuri de rezidențiat, acest lucru s-a întâmplat la opt ani după absolvirea facultății. Peste tot unde am fost am dezvoltat câte ceva, am făcut totul cu foarte multă dragoste pentru pacienți, ceea ce se întâmplă și în acest moment. În anul 1988 am dat concurs de secundariat (rezidențiat) și am optat pentru Secția de nou-născuți a Maternității „Cuza Vodă”, deși nu mă gândeam să fac Pediatrie-Neonatologie, ci Pediatrie în Spitalul de Copiii. Începând cu an 1988 și până în 2022, mi-am desfășurat activitatea în cadrul Secției de nou-născuți a Maternității „Cuza Vodă”, inițial ca medic rezident, apoi specialist, medic primar. Am contribuit la dezvoltarea neonatologiei atât în cadrul maternității, cât și în regiune. Spun dezvoltare pentru că, la acel timp, neonatologia însemna neonatologia copilului sănătos, născut la termen, iar prematurii foarte mici, sub 28 săptămâni de gestație, erau considerați avort. În cadrul maternității am realizat centrul regional de terapie intensivă neonatală, în anul 2004. Este un centru care poate fi considerat de referință și care se ridică la nivelul celor din Europa și nu numai. În anul 1998, la nivelul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, am dezvoltat o nouă disciplină – Neonatologia. Am fost susținută de prof. univ. dr. Dragoș Dragomir, care a înțeles că Obstetrică de performanță nu se poate face fără Neonatologie de performanță.

- Ce v-a adus cariera? Care au fost cele mai frumoase momente?

- Ce mi-a adus cariera? Deși nu am dorit să fac neonatologie, am fost autodidact în formare și am reușit, în timp, să avansez în ierarhie universitară ajungând profesor și șeful Disciplinei de Neonatologie. Pentru opt ani, am fost unul dintre prorectorii universității, sub conducerea și îndrumarea domnului rector prof. dr. Vasile Astărăstoaiei.

- Se vorbește multe despre discriminarea feminină. V-ați simțit tratată diferit?

-  Nu m-am simțit niciodată discriminată din cauza faptului că sunt femeie, dar de foarte multe ori am fost discriminată ca și specialitate, mai ales la începuturi, Neonatologia fiind considerată un apendic fie al Obstetricii, fie al Pediatriei. Prin munca mea și a colegilor mei, am dovedit că Neonatologia este o specialitate pe care nu poate să o facă oricine, fiind una grea, cu multe sacrificii, dar și cu mai multe împliniri.

- Sunteți un model pentru foarte mulți studenți, medici. Cu siguranță ați avut și dvs modele feminine. Care au fost și ce ați preluat de la acele doamne?

- Modelul meu de om a fost bunica mea. Când am ajuns la Iași, modelul meu în carieră a devenit mătușa mea, care era șefă de laborator la Clinica a II-a medicală a Spitalului „Sf Spiridon”. A devenit modelul meu în carieră mai ales prin modul de comunicare cu pacientul și cu colegii. Ulterior, în dezvoltarea mea ca și pediatru am avut atât modele feminine, dintre care o menționez pe doamna prof dr Stela Goția, dar și modele masculine – prof. dr. Ovidiu Brumaru, prof. dr. Grigore Dimitriu, prof. dr. Dan Moraru pentru care am un respect deosebit.

- O carieră frumoasă, împlinită, cu multe satisfacții, dar viața înseamnă mult mai mult. Ce ne-ați putea spune despre marile bucurii ale dvs? Dar marile mâhniri?

- Marea mea bucurie este fiica mea, ea mi-a dăruit cele mai frumoase clipe din viață. Nu am fost o mamă exemplară, m-am lăsat acaparată de munca alături de alți copii. Am petrecut mai mult timp alături de ei decât cu familia, de aici și marea mea mâhnire. Nu am stat destul cu familia, nu am avut timp suficient pentru mine, dar dacă ar fi să o iau de la capăt probabil că aș face la fel. Eu consider că menirea unui medic și, mai ales, a unui medic pediatru neonatolog este de a salva vieți cu riscul de a-și sacrifica viața familială.

- Am rămas cu gândul la misiunea dvs și mă vă întreb ce ați face dacă mâine ați putea schimba lumea?

- Dacă mâine aș putea schimba lumea aș umaniza sistemul medical, deși pare mai importantă digitalizarea și robotica decât factorul uman în îngrijirea pacientului. Eu consider că prin comunicarea cu pacientul și prin empatie ajungi să rezolvi jumătate din problema medicală pe care o are, în speță copilul, uneori transpunându-te în acel prunc. Pentru un medic neonatolog, cele mai importante momente sunt atunci când un nou-născut de 500 de grame sau unul cu patologie severă vine peste ani, îți aduce un buchet de flori și îți spune: „Mulțumesc că m-ai salvat”.

A consemnat Maura ANGHEL