„Educaţia pentru adopţie nu se face la fel şi într-un anumit moment pentru toţi copiii adoptaţi”
Dimensiune font:
Pentru multe dintre familiile din ţară, adopţia este singura cale spre împlinire. Cuplurile devin ce şi-au dorit dintotdeauna - părinţi, iar copiii adoptaţi îşi găsesc bucuria de a creşte într-o familie adevărată, de a fi înconjuraţi de dragoste şi afecţiune.
Crina Cihodaru, psiholog psihopedagogie specială şi psihologie clinică, spune că dacă se va produce un ataşament sănătos, perioada adaptării la viaţa familială şi socială se va face în mod fericit şi, astfel, se vor preîntâmpina problemele comportamentale care ar putea apărea în timp.
- Doamna Cihodaru, cum se poate face educaţia despre adopţie copilului adoptat, respectiv pentru cel abandonat?
- Fiecare copil vine cu o istorie personală, sunt mulţi factori care influenţează pregătirea unui copil pentru adopţie: vârsta, experienţele trăite, etapele parcurse până să fie adoptat, care a fost perioada în care copilul a fost privat de atenţie şi afecţiune sau dacă a suferit abuzuri. Dacă luăm în considerare că un copil trece prin multe etape înainte de a fi adoptat, am avea mai întâi o discuţie despre ceea ce înseamnă una dintre cele mai mari traume pe care le poate trăi un copil, abandonul. Faptul că el creşte fără părinţi îi va marca viaţa fundamental. Şi ca adult va fi marcat. Sindromul copilului abandonat presupune modificări serioase de dispoziţie, frică, depresie. Alteori sunt rezervaţi şi reci, au sentimente de culpabilitate, considerând că ei sunt cauza principală a abandonului lor. Dacă au trecut prin mai multe experienţe de plasament maternal sau au schimbat mai multe centre de plasament, pot ajunge să manifeste şi tulburări de ataşament datorate neglijării nevoilor emoţionale şi din cauza faptului că nu au învăţat cum să realizeze un ataşament plin de afecţiune.
Aşadar, educaţia pentru adopţie nu se face la fel şi într-un anumit moment pentru toţi copiii adoptaţi. Unii sunt prea mici şi nu vor întelege, iar alţii consideră adopţia ca pe binecuvântarea de a fi aleşi de cei cărora le vor spune MAMA şi TATA.
- Care sunt repercusiunile afective şi de relaţionare a procesului de adopţie?
- Unii specialişti interpretează adopţia ca fiind o pierdere pentru copil: pierdere a tot ceea ce a cunoscut până atunci. Chiar şi un copil adoptat la naştere pierde persoana de care a fost conectat timp de nouă luni. Dintr-o altă perspectivă, aceea a copilului care a interpretat abandonul ca pe o respingere, ca pe ceva ce i-a insuflat sentimente de culpabilitate: nu merit, nu contez, nu mă descurc, sunt neimportant, sunt defect, sunt vinovat, adopţia vine ca o reconfirmare a propriei valori, şi ca o şansă de vindecare a traumei de abandon: apare confirmarea că este dorit. Relaţionarea cu ceilalţi reflectă tocmai vindecarea şi depăşirea traumei de abandon pe care o depăşeşte copilul, simţindu-se mai împăcat cu sine, având relaţii mai împlinite cu oamenii şi, la un moment dat, chiar cu propria mamă, pe care să o poată ierta.
- Care sunt nevoile speciale ale copilului adoptat?
- Copiii adoptaţi pot avea nevoi legate de starea lor de sănătate, nevoi psihologice, pedagogice. Unii pot avea diferite afecţiuni: boli congenitale, probleme motorii, boli infecţioase şi diferite sindroame pentru care trebuie prevăzute toate serviciile de specialitate necesare. De asemenea, pot avea probleme pedagogice cauzate de un regim de viaţă lipsit de stimulare corespunzătoare vârstei, de frecventarea şcolii şi uneori chiar de abandon şcolar, care duc la tulburări comportamentale, cu care copiii sunt aduşi în sistemul de protecţie. Dar cel mai frecvente sunt întâlnite problemele psihologice care sunt determinate de insuficienţa dragostei şi afecţiunii din partea părinţilor, deprivării timpurii de comunicare cu adulţii. Aşadar, pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului şi pentru dezvoltarea unei relaţii adecvate şi a unei comunicări eficiente între părinte şi copil, pe lângă satisfacerea nevoilor de bază ale copilului, foarte importante sunt nevoile emoţionale ale acestuia: respectul, sinceritatea necesară căpătării încrederii, acceptarea cu calităţi şi defecte, dragostea necondiţionată, răbdarea, timpul acordat, corectitudinea.
Asigurarea acestor nevoi se va reflecta asupra formării armonioase a personalităţii.
- Când este pregătit un copil să afle că este adoptat? Care sunt riscurile dacă află adevărul, respectiv dacă i se ascunde?
- Indiferent de momentul în care este abordat subiectul adopţiei, orice copil are dreptul să cunoască adevărul despre originile sale, despre propria identitate. Sunt celebre cazurile de tineri ce vin din alte ţări pentru a-şi căuta familia de origine, după ani de zile, doar pentru a-şi cunoaşte părinţii naturali şi fraţii. Sunt copii mai echilibraţi emoţional care primesc această veste mai puţin furtunos, pentru alţii perioada de adaptare la schimbare şi procesul de interiorizare a evenimentelor poate dura mai mult. În funcţie de stabilitatea sau labilitatea emoţională a copilului, se poate apela şi la ajutor specializat, la psihoterapie. Cu cât momentul confruntării adevărului va fi amânat mai mult de către familia de adopţie din motive ce ţin de teama la reacţia copilului adoptat, cu atât acesta se va simţi minţit, îşi va pierde încrederea şi, pe viitor, va fi suspicios şi va simţi că a trăit o altă viaţă, se va simţi confuz şi trădat.
- Pentru copilul adoptat, viaţa sa psihologică se împarte în două etape: înainte de adopţie şi după adopţie. În intervalul acesta, ce trebuie avut în vedere?
- În tot procesul adopţiei, copilul este persoana care contează: interesul superior al copilului.Toţi cei implicaţi trebuie să depună toate eforturile pentru a asigura cel mai bun rezultat posibil. Cu toate acestea, este necesar a se avea în vedere şi stabilitatea emoţională şi echilibrul familiei în care va fi integrat copilul; de aceea părinţii trebuie să nu se neglijeze şi să nu piardă din vedere sănătatea lor fizică şi starea de bine psihică, pentru a putea susţine un nou membru al familiei cu toate responsabilităţile pe care le solicită. Educaţia pre – şi post- adopţie este esenţială pentru a asigura un mediu pozitiv, sănătos şi optimist în cadrul viitoarei familii. Chiar dacă viitorii părinţi au consultat bibliografii despre parenting, consultarea unui specialist este o necesitate. Este de menţionat că ataşamentul şi adaptarea sunt procesele prin care va trece noul membru al familiei, iar modul în care le traversează depinde de armonia familiei. Dacă se produce un ataşament sănătos, perioada adaptării la viaţa familială, dar şi socială, se va face în mod fericit şi astfel se vor preîntâmpina probleme comportamentale şi manifestări psihice ca: furie, iritabilitate accentuată, schimbări dese şi bruşte ale dispozitiei, sentimente de vină, ruşine, vinovaţie, tristeţe accentuată, auto-învinovăţire, anxietate crescută, frica, tendinţa de retragere din plan social, depresie, precum şi simptome fizice care pot apărea: insomnia/ coşmarurile, agitaţie, nelinişte, îngrijorare neobişnuită, dureri de cap fără explicaţie medicală, oboseală, dificultăţi de concentrare. Aşadar, pentru ca nevoile de bază ale copilului să fie satisfăcute, trebuie să fie satisfăcute în primul rând nevoile de bază ale părinţilor, care au responsabilităţi sporite. Aceştia din urmă trebuie să ştie să ceară ajutor fizic şi susţinere morală, ori consiliere psihologică atunci când simt că este cazul.
A consemnat Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau