A fugit de la asistentul maternal, de dorul părinţilor
Dimensiune font:
Un copil în vârstă de 13 ani, care era crescut de un asistent maternal profesionist din comuna Viişoara şi care ar fi plecat de la domiciliu fiindcă dorea să se întoarcă în familia naturală, a fost găsit într-o localitate învecinată.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, în urmă cu două zile, după finalizarea orelor de curs, copilul nu a revenit la domiciliul asistentului maternal profesionist, iar acesta a anunţat dispariţia minorului.
„Din verificările realizate a rezultat faptul că el (minorul – n.r.) nu a urcat în microbuzul şcolar cu care face zilnic naveta la unitatea şcolară. Astfel, a fost sesizată Poliţia Viişoara, care a iniţiat de urgenţă demersuri de identificare a minorului, inclusiv la domiciliul familiei biologice, însă fără vreun rezultat. Copilul a fost găsit în zona localităţii Banca şi, la acest moment, se află într-un centru de primire în regim de urgenţă, loc în care va rămâne până la reevaluarea situaţiei şi clarificarea împrejurărilor care au determinat plecarea voluntara a acestuia”, au transmis reprezentanţii DGASPC Vaslui.
Copilul a fost găsit după aproximativ 24 de ore pe raza unei comune învecinate, după ce şi-a petrecut noaptea într-o pădure.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, căutările s-a desfăşurat pe parcursul zilei de marţi, au fost sistate pe timpul nopţii şi au fost reluate miercuri, când copilul a fost găsit în timp ce se deplasa spre municipiul Bârlad.
Dispariţia sa nu a fost anunţată public de reprezentanţii IPJ Vaslui.
Miruna NEACŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau