A început caravana de descoperire a copiilor cu tulburări în spectrul autist
Dimensiune font:
Începutul lui februarie a însemnat şi startul Caravanei pentru depistarea copiilor cu tulburări în spectrul autist, o colaborare între medici, autorităţi locale şi cele judeţene.
Startul caravanei s-a dat în comuna Cristeşti (judeţul Botoşani), acolo unde pentru o mai bună desfăşurare s-au implicat primarul, viceprimarul, medicii, asistenţii medicali, educatoarea, directorul şcolii.
La Cristeşti s-a deplasat echipa mobilă a Centrului de Sănătate Mintală – Copii, formată din dr. Maria Dardai, logoped Laura Danilă, asistent social Andrici Irina.
„Am evaluat 29 de copii, am consiliat părinţii care au fost extrem de receptivi la mesajele transmise, am identificat împreună soluţii pentru facilitarea accesului organizat, cu sprijinul autorităţii locale şi concret microbuzul şcolar, la evaluare complexă, tratament şi terapii specifice. Am identificat doi copii cu elemente specifice TSA, neevaluaţi până în prezent, care vor beneficia ulterior de evaluare complexă şi terapie de specialitate. De asemenea, am identificat copii cu tulburări de limbaj, tulburări emoţionale, sindrom hiperkinetic, pentru care s-a efectuat consiliere de specialitate”, a declarat dr. Mariana Dardai, coordonatorul Centrului de Sănătate Mintală – Copii.
Cea care a iniţiat această caravană pentru depistarea copiilor cu tulburări în spectrul autist este medicul pediatru Tamara Ciofu, deputat.
„Mă bucur că autorităţile locale au înţeles importanţa acestei Caravane şi au venit în sprijinul nostru pentru ca împreună să reuşim să oferim sprijin comunităţii. Aş vrea să le mulţumesc tuturor pentru această primă zi de campanie”, a spus medicul Tamara Ciofu.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau