„Povestea Unirii”, pe urmele exilului lui Cuza
Dimensiune font:
Din dorinţa de a celebra într-o formă cât mai inedită unul dintre cele mai importante momente istorice, Ateneul din Iaşi invită publicul, pe 24 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, la spectacolul de anvergură naţională „Povestea Unirii”. Este un spectacol de neuitat, în care Povestea Unirii va renaşte chiar în faţa spectatorilor.
Împreună cu actori societari ai Teatrului Naţional Iaşi, profesori ai Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, actori ai Teatrului Luceafărul Iaşi şi cu trupa de teatru a Ateneului ieşean, regizorul Ovidiu Lazăr a construit o poveste despre Iaşul şi Moldova anilor 1857-1859. „Este o poveste plină de emoţie, de farmec şi de adevăr, valabilă nu doar pentru Anul Centenar al Marii Unirii, an în care acest spectacol a avut premiera, ci pentru toate anotimpurile vieţii şi ale istoriei noastre cotidiene”, a spus regizorul Ovidiu Lazăr. El a recunoscut că montarea piesei a fost o provocare pentru el, o misiune pe care a dus-o cu mult bucurie până la final. În acest an, proiectul va avea o extensie la nivel naţional şi internaţional, urmând ca piesa să fie jucată în toate oraşele mari prin care a trecut Cuza şi care au avut o mare însemnătate în actul Unirii. „Vom ajunge şi la Bârlad, şi Galaţi, la Bucureşti, apoi vom lua urma exilului lui Cuza şi vom juca la Florenţa, Viena, Paris şi Heidelberg”, a spus Andrei Apreotesei, managerul Ateneului. În opinia regizorului Ovidiu Lazăr, spectacolul, a cărui premieră a avut loc în Anul Centenar, este o idee reparatorie în memoria marelui domnitor, şi o dovadă a iubirii de ţară. Costumele de epocă, melodiile celebre, video mapping, precum şi toate celelalte elemente scenice vor compune şi vor transmite o emoţie de neuitat, printr-un spectacol plin de energii pozitive, despre care actorii speră că va rămâne în sufletele şi în memoria colectivă a spectatorilor.
Din distribuţie fac parte Dumitru Florescu (Alexandru Ioan Cuza), Alexandra Paftală (Elena Cuza), Arun Cotic (Costache Negri), Alexandra Macovei ( Iosefina Negri), Codrin Dănilă (Iordache Lambrino), Iuliana Creţu (Zoe Lambrino), Liviu Smântânică (Alecu Balş), Laura Bilic (Smaranda Balş), Petrică Ciubotaru (Moş Ion Roată)
Dragoş Maftei (Luchian), Emil Coşeru (Vasile Alecsandri), Vlad Baba (Nicolae Vogoride), Ionuţ Gînju (Costin Catargiu), Ana Hegyi (Ecaterina Vogoride), Irina Elena Frunză (Eugenia Negri), Andrei Ciobanu (Mihail Kogălniceanu), Cezara Fantu (Sofia Coce), Alexandra Acalfoae (Maria Obrenovici), Alexandru Horga (copil), Tiberiu Rusu (un ofiţer) şi Florin Pascariu (Timpul).
Ateneul din Iaşi este singura instituţie de cultură din România care are în repertoriu un astfel de spectacol, „Povestea Unirii” fiind unul dintre cele mai apreciate spectacole ale Ateneului.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau