A preferat puşcăria muncii

default

Dimensiune font:

| 15-07-2017 10:29

Condamnat în martie 2016 pentru trafic de droguri către elevi, Bogdan Ionaşcu nu a respectat condiţiile suspendării executării pedepsei * el ar fi trebuit să facă 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, astfel încât Serviciul de Probaţiune a cerut revocarea beneficiului suspendări sub supraveghere a pedepsei * Tribunalul Vaslui a aprobat cererea şi a transformat pedeapsa a fost transformată în executare efectivă la Penitenciar

 

În octombrie 2015, poliţiştii bârlădeni au reuşit să destructureze o reţea de traficanţi de droguri formată din 11 persoane, majoritatea elevi sau absolvenţi ai unor licee din Bârlad, care se ocupau cu plasarea de droguri de risc şi marte risc, contra unor sume variind între 10 şi 50 de lei doza, în rândul colegilor liceeni. Printre traficanţi se aflau tineri care aveau deja condamnări anterioare pentru fapte asemănătoare, cum este cazul lui Radu Octavian, ce beneficiase de clemenţa judecătorilor, primind o pedeapsă cu suspendarea executării, fiind, de altfel, singurul care a fost obligat să execute pedepasa în regim de detenţie, în penitenciar. Toţi ceilalţi s-au ales cu maxim 3 ani de închisoare cu suspendare, cele mai mici pedepse fiind acordate în cazul lui ştefan Alexandru Ghimpu şi Alin Iulian Obreja, acuzaţi de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, şi cărora magistraţii le-au dat câte un an de închisoare, cu suspendare.

A ajuns la puşcărie pentru că nu a vrut să muncească

Din reţea făceau parte şi doi fraţi, Bogdan şi Mihăiţă Adrian Ionaşcu, acuzaţi de trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Ei au fost condamnaţi la câte un an şi opt luni de închisoare, cu suspendare. În afara obligaţiei de a respecta unele măsuri impuse de instanţă, ei ar fi trebuit să execute şi câte 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, la Grădina Publică din municipiul Bârlad sau la Spitalul Municipal „Elena Beldiman”. Fratele mai mare, Bogdan, nu s-a prezentat să execute orele de muncă, lucru semnalat de către Serviciul de Probaţiune din cadrul IPJ Vaslui încă din noiembrie anul trecut, când a cerut ridicarea suspendării executării pedepsei. Chiar dacă pe 22 decembrie, Tribunalul Vaslui aproba această sesizarea, punerea în aplicare a cererii a durat mai bine de jumătate de an, din cauza procedurilor judiciare. Astfel, abia miercuri, 12 iulie, judecătorii tribunalului Vaslui au luat o decizie în aceste sens, revocând suspendarea sentinţei de 1 an şi 8 luni de închisoare şi dispunând, totodată, executarea pedepsei în regim de detenţie, la Penitenciarul Vaslui. Chiar şi aşa, Bogdan Ionaşcu se mai poate bucura de câteva zile de vacanţă, sentinţa nefiind definitivă, şi putând fi contestată la instanţa superioară, Curtea de Apel Iaşi, în termen de 3 zile de la comunicare. Ovidiu IANCU

 

Dacă sentinţa va rămâne definitivă, tânărul a dat două luni de muncă pe cel puţin un an de detenţie. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei