A vrut să vadă cum arată fântâna pe dinăuntru
Dimensiune font:
Toader Puiţel a reuşit să coboare în fântâna de 4 metri cu ajutorul unei frânghii şi a unui prieten, dar nu a mai putut să fie scos. Un echipaj SMURD de prim ajutor a intervenit ieri în localitatea Lunca, comuna vasluiană Ghergheşti, după ce un apel la 112 a anunţat că bărbatul în vârstă de 54 de ani a rămas în fântâna în care a intrat de bună voie pentru a o vedea mai bine. Până la sosirea ajutorului medical, un echipaj format dintre un poliţist şi un jandarm şi ajutaţi şi de membrii familiei, au reuşit să-l scoată pe cel care făcea călătorii în fântâna din curte. Cunoscut cu afecţiuni psihice, Toader Puiţel a declarat apoi celor prezenţi că a vrut doar să vadă cum arată fântâna din interior. El a apelat la ajutorul unui vecin, Doru (de asemenea, cu afecţiuni psihice), şi a reuşit să coboare în fântâna de 4 metri cu ajutorul unei frânghii. Numai că Doru nu l-a mai putut scoate şi l-a lăsat pe Toader în fântână. A apelat însă la 112 şi a spus operatorilor că prietenul său a rămas captiv în puţul de apă. Rudele au fost extrem de surprinse că a ţinut minte să sune la numărul de urgenţă deoarece bărbatul se află sub tratament de specialitate. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau