Academicianul Teodor Dima, cetăţean de onoare (post mortem) al Iaşului
Dimensiune font:
Lista cetăţenilor de onoare ai Iaşului se va îmbogăţi cu un nou nume după ce, în luna septembrie, un proiect de hotărâre elaborat în acest sens a fost depus la secretariatul Consiliului Local Iaşi. „Acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem academicianului Teodor Dima este un gest simbolic, cu însemnătate pentru comunitatea locală întrucât domnia sa a fost o personalitate marcantă a mediului academic ieşean şi naţional, primind recunoaşterea multor universităţi, prin titlul de Doctor Honoris Causa. Profesorul Teodor Dima va rămâne în memoria afectivă şi intelectuală a mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi pe care i-a iniţiat şi coordonat în proiecte educaţionale şi de cercetare, marcându-le carierele profesionale şi imprimând un spirit ştiinţific creativ în cadrul instituţiilor din care a făcut parte cu cinste şi onoare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Născut la Brăila, la 5 noiembrie 1939, Teodor Dima a studiat filosofia la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, ca discipol al profesorului Petre Botezatu şi a obţinut titlul de doctor la Universitatea din Bucureşti. A fost Decan al Facultăţii de Filosofie două mandate, 1992 – 2000 şi Cancelar General al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din 2000 – 2004. A încetat din viaţă pe 1 ianuarie 2019. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau