2accident

Dimensiune font:

Accident mortal la Girov

| 10-09-2019 16:09

Trei femei au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau s-a izbit de o betonieră * accidentul a avut loc la Căciuleşti, comuna Girov * una dintre victime a murit, iar alta a fost transferată la Iaşi

 

 

 

Trei femei au fost grav rănite după ce maşina în care se aflau s-a izbit de o betonieră pe drumul judeţean 156A, în localitatea Căciuleşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Dimitrie Mocanu. Accidentul s-a produs din cauza unei şoferiţe de de 34 ani, care nu a acordat prioritate betonierei, în momentul în care a ieşit pe drumul judeţean de pe un drum comunal. În urma impactului, şoferiţa, dar şi două pasagere din autoturism, în vârstă de 19, respectiv 24 ani, au fost grav rănite.
Două dintre victime au rămas încarcerate, fiind necesară intervenţia echipajului SMURD.
Cele trei femei au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, una dintre ele fiind în stare de inconştienţă. „Pacienta a fost adusă în stare foarte gravă, instabilă hemodinamic, cu un traumatism cranio-cerebral și un traumatism abdominal. Din păcate, a murit în sala de operație”, a declarat dr. Gabriela Bercea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Femeia, de 34 de ani, din Mărgineni, conducea mașina dinspre drumul comunal 39 din Gura Văii și a ieșit în drumul județean 156A, la Căciulești, fără să acorde prioritate unui cimentruc, care a lovit-o în plin. În urma impactului, femeia a rămas blocată între fiare și a fost nevoie de intervenția pompierilor de descarcerare. Peste noapte, şi tânăra de 24 de ani a fost transferată la Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. N. Oblu” din Iași. Șoferul ansamblului de vehicule, un bărbat de 37 de ani, din Bodești, a făcut un puseu de tensiune, dar a refuzat să fie dus la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
ISU Neamţ a intervenit la faţa locului cu 3 echipaje de pompieri şi echipajul SMURD, iar de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au fost trimise 3 autosanitare.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Clara DIMA

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 04.02.2020, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ Denumire şi descriere activ Valoare de evaluare (preț fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitaţiei (preț fără T.V.A.) Activ 1 ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114; COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109; RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097. - 2.424.500,00 lei, - 1.939.600,00 lei; Activ 2 ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117. - 134.910,00 lei, - 107.928,00 lei; Activ 3 ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecvența 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112. - 63.600,00 lei, - 50.880,00 lei; Activ 4 APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR - Aalizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6; - Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008; - Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm; - Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96%; - Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia; - Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria; - Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricării 03/2011, fabricat în Korea; MOBILIER ȘI APARATURĂ BIROTICĂ - Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3; - Acvariu cu filtre TETRATEC și FLUVIAL FX5; - Aer condiționat- 3 buc; - Calculator Dualcore; - Casă marcat; - Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217; - Mobilier farmacie (demontat); - Sistem Dualcore + monitor 19 ''; - Sistem Intel; - Sistem supraveghere (aferent spațiului închiriat). Tâmplărie PVC (montata). - 52.470,00 lei, - 41.976,00 lei; Activ 5 MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINACU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAȚIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMAR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACȚIUNE FAȚĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică – turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart - 31.470,00 lei, - 25.176,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro ș la numerele de telefon: tel. 0232/43864, 0757544544, 0755132470 sau e-mail vanzari@insolventa.ro..
  Zona Metropolitană Vaslui va fi relansată
24/01/2020 09:32

    Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, este interesat din nou de Zona Metropolitană, in care se doreste implementarea unor proiecte. Din noua structură fac parte 11 comune din jurul muni ...

Stefan Mandachi face protest de ziua Unirii, langa singurul metru de autostrada din Moldova
24/01/2020 09:20

 Metrul de autostrada construit de Stefan Mandachi in Moldova nu a fost continuat de autoritati, asa ca acesta a pus la cale un nou protest, vineri, in localitatea Cumparatura. Stefan Mandachi scrie pe ...

Presedintele si premierul merg la Iasi, de Ziua Unirii
24/01/2020 08:45

 Unirea Principatelor Romane va fi celebrata vineri, la Iasi, printr-o serie de manifestari la care sunt asteptati sa participe presedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, presedintele Camerei De ...

  Strategie pentru fluidizarea traficului, la Vaslui
24/01/2020 08:31

  Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a atras atenţia asupra aglomerării traficului şi a asigurat că in perioada următoare va fi implementată o strategie privind mobilitatea urbană. Edilul ...

  Modernizarea drumului Botoşani-Iaşi, a patra amânare
24/01/2020 08:25

  Comisia de achiziţii din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat o nouă amanare a publicării rezultatului evaluării ofertelor pentru drumul Botoşani ...

CELE MAI NOI PROIECTE IMOBILIARE DIN IASI  24  01  .2020
24/01/2020 08:05

        80% dintre dezvoltatorii imobiliari din judetul Iasi sunt deja partenerii nostri. Pentru o ofertă personalizată de promovare a proiectului imobiliar, vă rugăm să ne&nb ...

Gripa stârnește panică în Moldova
24/01/2020 06:24

    Directia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a luat in evidenţă 9 cazuri noi de gripă, ceea ce ridică la 20 numărul total de cazuri inregistrate in acest sezon. Două dintre ultimele cazur ...

„First Lego League” - competiţie regională de robotică, la Iaşi
24/01/2020 00:33

* anul acesta, tema in jurul căreia se desfăşoară concursul este City Shaper, participanţii urmand să găsească soluţii pentru reproiectarea oraşelor şi modelarea unui viitor mai bun Duminică, la Fa ...

Municipalitatea a vândut la fier vechi maşinile abandonate pe străzi
24/01/2020 00:00

Primăria Municipiului Iaşi continuă şi intensifică programul de ridicare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpan de pe domeniul public. Astfel, de la inceputul anului şi pană miercuri, 22 i ...

Cinci noi terenuri de sport moderne în şcolile ieşene
24/01/2020 00:00

În cursul zilei de ieri, 23 ianuarie, primarul Mihai Chirica a semnat autorizaţiile de construire necesare lucrărilor de amenajare a cate unui teren de sport modern la cinci instituţii de invăţă ...