x accident

Dimensiune font:

Accidente în lanţ, la Neamţ

| 14-12-2019 10:20

 

 

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Piatra Neamț, a fost lovit pe trecerea pentru pietoni ieri dimineaţă. La locul accidentului au intervenit un echipaj medical de terapie intensivă mobilă și polițiștii de la Serviciul Rutier. Vinovat a fost un şofer în vârstă de 68 de ani, tot din Piatra Neamț, care circula spre Bacău. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean. „S-a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

La Roman, trei mașini, între care o autoutilitară, s-au ciocnit în intersecția de lângă Gară. Microbuzul aproape a intrat în benzinărie, un autoturism Ford a fost distrus și a treia mașină a fost proiectată la câțiva metri, în parcarea din fața gării.

George NEGRU

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

Un ieşean la conducerea AFER
17/01/2020 19:31

* este vorba de Vintilă Iordan, care preia postul din postura de şef Direcţie la CFR Infrastructură * de notat faptul că noul job l-ar putea pune pe acesta in incompatibilitate cu postura de consilier loca ...

Finanţare record pentru Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”
17/01/2020 19:29

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a contabilizat in ultimul an cea mai mare sumă atrasă vreodată pe proiecte de tip Erasmus+ cu ţări europene şi din afara Uniunii Europene - u ...

1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”
17/01/2020 15:36

 La 16.01.2020, ora 18.23, Secţia 9 Poliţie Rurală Scheia a primit spre aplicare, mandatul de executare a pedepsei inchisorii emis in aceeaşi zi de Judecătoria Suceava faţă de un localnic de 26 de a ...

Persoane reținute de polițiști pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”
17/01/2020 15:22

 La 16.01.2020 in urma continuării cercetărilor in cauza din 12.01.2020, cand, o patrulă din cadrul Sectiei 12 Politie Rurală Preutesti a oprit pentru control pe DJ 208 din comuna Preutesti, autoturism ...

Un columbian de 55 de ani și-a înscenat răpirea pentru a scăpa de căsătorie
17/01/2020 14:42

 Prietenii bărbatului de 55 de ani au informat poliţia despre pretinsa sa răpire, incident petrecut weekendul trecut in oraşul Pitalito din sudul Columbiei. Aceştia au povestit că doi bărbaţi inar ...

Încă doi polițiști răniți în misiune
17/01/2020 10:42

Aseară, doi politisti  din cadrul unei sectii rurale a IPJ Satu Mare, aflati in misiune la un eveniment sesizat prin 112, s-au răsturnat cu "autospeciala" intr-o curbă intre localitătile Satu ...

Numărul persoanelor internate cu arsuri grave a crescut considerabil
17/01/2020 10:31

* Secţia de Arşi de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, dotată cu cinci boxe pentru marii arşi şi zece paturi pentru bolnavii cu arsuri minore şi medii, face faţă cu greu avalanşei de pac ...

  Aproape un milion de lei din taxa de parcare, la Suceava
17/01/2020 10:25

  Primăria Suceava a incasat, anul trecut, aproape 900.000 de lei din administrarea parcărilor cu plată, cea mai solicitată parcare fiind cea aferentă Complexului Comercial Bucovina. Potrivit vicepri ...

  Drumarii adună gunoaiele de pe DN2
17/01/2020 09:21

  Lucrătorii Sectiei Drumuri Nationale Bacău sunt mobilizati pe DN 2, intre Cleja si Faraoani, pentru a treia zi, consecutiv, pentru a curăta gunoaiele aruncate de soferi, pe marginea drumului. „ ...

Gripă la Neamţ!
17/01/2020 09:20

      Două persoane din Piatra Neamţ şi una din Săvineşti au fost diagnosticate cu gripă de medicii infecţionişti de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Aceste cazuri au ...