Administrator de firmă, sancționat de polițiști
Dimensiune font:
Agenții Postului de Poliţie Probota, împreună cu agenţi din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, au acționat zilele trecute pentru combaterea comerţului ilicit, asigurarea unui climat corespunzător de ordine publică și prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunii au fost verificate zece societăți comerciale și au fost controlate 21 de vehicule, fiind legitimate 47 de persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au dat 35 de amenzi, în cuantum de 14.775 de lei.
Astfel, o femeie de 63 de ani, din comuna Probota, a fost amendată deoarece nu a luat măsurile necesare de efectuare a analizei de risc pentru societatea pe care o administrează. Mai mult, un bărbat de 65 de ani, din comuna Probota, a fost amendat deoarece a expus spre vânzare bunuri alimentare al căror termen de valabilitate era expirat. Totodată, au fost confiscate bunuri în cuantum de 200 de lei. În plus, un bărbat de 56 de ani, din comuna Bivolari, a fost amendat, fiindu-i reținut și permisul, deoarece, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24, în comuna Probota, a efectuat o manevră neregulamentară de depășire. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau