Aeroportul din Suceava este operaţional doar pe timp de vară
Dimensiune font:
* cum ninge şi temperaturile scad sub pragul de minus cinci grade Celsius, avioanele nu mai pot ateriza pe pista de la Salcea * aeroportul nu are suficiente resurse financiare pentru a deszăpezi şi a usca pista de aterizare în aşa fel încât avioanele să coboare în condiţii de maximă siguranţă la sol
O astfel de situaţie s-a înregistrat, duminică noapte, când avionul Tarom care transporta pasagerii de la Bucureşti la Suceava a a aterizat la Iaşi, chiar dacă afară nu viscolea, iar condiţiile meteo erau favorabile. Surse neoficiale ne-au spus că aeroportul, care este administrat de Consiliul Judeţean nu are resurse financiare ca să cureţe pista de zăpadă. Dumitru Sahlean, directorul aeroportului a infirmat doar parţial zvonul. Sahlean a declarat că aeroportul are bani ca să îndepărteze zăpada de pe pistă, însă nu are bani ca să usuce betonul aşa cum fac toate aeroporturile serioase din Lume. El mai a declarat că există utilaje şi substanţe speciale pentru deszăpezirea pistelor pentru avioane, însă aeroportul de la Suceava nu are în dotare un asemenea utilaj şi nici bani ca să achiziţioneze substanţele necesare. „În viitor ne vom gândi şi la dotarea cu astfel de utilaje. Momentan dacă ninge afară şi temperaturile scad sub pragul de minus cinci grade Celsius, atunci avem o problemă. Noi îndepărtăm zăpada dar sub nămeţi se formează o pojghiţă de gheaţă care este extrem de periculoasă”, a spus Sahlean.
Oana Şlemco
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau