Alegerile din 2016, luate la verificat de poliţişti
Dimensiune font:
Până acum au fost întocmite 15 dosare penale
Anchetă de proporţii a poliţiştilor băcăuani ce vizează alegerile locale din 2016. Conform informaţiilor confirmate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Bacău au fost deschise nu mai puţin de 15 dosare penale ce vizează falsul în înscrisuri şi declaraţii şi uzul de fals al celor care au întocmit listele cu alegători de la alegerile trecute. „La nivelul municipiului Bacău au fost întocmite 14 dosare penale şi unul la Comăneşti, ca urmare a sesizărilor formulate de Biroul Electoral de Circumscripţie municipală nr.1, acestea fiind instrumentate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţia Comăneşti. Cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii, faţă de persoanele fizice care au întocmit şi atestat veridicitatea semnăturii susţinătorilor”, spun reprezentanţii IJP Bacău. Până acum peste 2.600 de băcăuani au fost audiaţi, iar nouă poliţişti lucrează la instrumentarea şi soluţionarea dosarelor. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau