Alexandru Muraru este noul președinte interimar al PNL Iași

PNL   89482_pnl

Dimensiune font:

| 17-05-2021 18:27

 

 Deputatul PNL Iași, Alexandru Muraru este, începând de astăzi, noul președinte interimar al filialei județene PNL Iași. Decizia vine ca urmare a unei decizii a biroului politic naţional al partidului.

Alexandru Muraru a fost unul dintre cei doi prim-vicepreședinți ai PNL Iași, actual deputat la primul mandat plin.

Alexandru Muraru este politolog și istoric, specializat în problematica memoriei, istoriei Holocaustului și comunismului, istoriei ideilor, mentalităților și istoriei intelectuale românești din secolele XX-XXI.

Acesta are, în prezent, calitatea de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Memoriei Holocaustului, Combarea Antisemitismului și Xenofobiei, iar ca deputat face parte din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.

Alexandru Muraru este profesor asociat în Științe Politice și cercetător științific în cadrul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Filosofie şi Ştiinţe Social‑Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este, de asemenea, cercetător asociat al Institutului Român de Istorie Recentă.

În anul academic 2019‑2020 a fost profesor invitat Senior Fulbright la New York University.

A fost consilier la Cancelaria Prim‑ministrului (2005‑2009), director general al Institutului National al Patrimoniului (2013‑2014) şi este membru în conducerea Societății Române de Radiodifuziune (2014‑prezent). Pentru pozițiile sale publice şi lucrările despre regalitate, a fost decorat de două ori de MS Regele Mihai I al României cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (2008) şi cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (2015).

Şi‑a susţinut doctoratul în ştiinţe politice în 2011, cu o teză despre dezbaterile privind regalitatea în România postcomunistă. Absolvent şi doctor al şcolii de ştiinţe politice ieşene, a urmat şi două programe de master, în istorie şi studii europene, la aceeaşi universitate.

A beneficiat de numeroase burse de studiu în Europa şi America de Nord în domeniile științelor politice, istoriei, naționalismului, studiilor privind Holocaustul și istoria evreilor (Utrecht University (Olanda, 2004), USHMM, Center for Advanced Holocaust Studies, Washington DC (SUA, 2010-2011), Northwestern University, (SUA, 2013), Royal Holloway University of London (UK, 2016) New York University (SUA, 2019-2020) ș.a.).

Este autor sau coordonator a zece volume de istorie și științe politice. Este autorul lucrărilor „Cum supraviețuiește monarhia într‑o republică? Regele Mihai, românii şi regalitatea după 1989” (2015) şi „Republica Monarhică. Aportul Familiei Regale la integrarea euro‑atlantică a României” (2009). A coordonat volumele „Ana, Regina. Acasă pentru totdeauna” (2016), „Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României” (coed. Daniel Şandru, 2016), „Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I” (coed. Andrei Muraru, 2017), „Mihai I al României. Regele nostru. Martori, experienţe, amintiri regale” (2018), „Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române” (coed. Daniel Şandru, 2019), „Revoluția din 1989. Învinși și învingători” (coed. Anneli Ute Gabanyi, Andrei Muraru, Daniel Șandru, 2020). De asemenea, la editura Polirom urmează să apară volumul coordonat „Întoarcerea Regelui: 23 august 1944, controversata istorie a unei zile care a schimbat soarta României. Mihai I și Mareșalul Antonescu între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin” (coed. Andrei Muraru, 2020), iar la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este sub tipar volumul coordonat „România – de la Marea Unire la integrarea europeană” (coed. Bogdan Ștefanachi, 2020).

A publicat zeci de studii şi articole privind problema monarhică în România postcomunistă, istoria Holocaustului, istoria mentalităților și evoluțiile generate de aceste subiecte.

Este expert științific pentru ATRIUM, una dintre cele mai prestigioase asociații europene pentru punerea în valoarea a patrimoniului. Este, din septembrie 2020, membru onorific al board-ului Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, o organizație sub egida Casei Regale a României care vizează protejarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, artistic și peisagistic de pe Domeniul Regal Peleș.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
18/04/2024 19:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Premieră absolută la Teatrul Național Iași - „De dinaintea amintirii”
18/04/2024 16:52

O nouă productie a Teatrului National Iasi este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului „De dinaintea amintirii” după David Vann, in regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 ...

Începe
18/04/2024 15:15

  Casa de Cultură a Studentilor Iasi si organizatiile studentesti anuntă cea de-a XXIV-a editie a Festivalului Studentilor Ieseni "FEStudIS" În perioada 20 - 28 Aprilie, Casa de Cultur ...

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas
18/04/2024 14:48

Drumul spre noua ta casă incepe vineri la Salonul Imobiliar Palas Iaşi, 18 aprilie 2024 O locuintă nouă este un vis implinit si dacă ti-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar incă nu ai găsi ...

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro
18/04/2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (Romania) efectuează astăzi percheziţii in mai multe locaţii, inclusiv in instituţii publice, din judeţul Botoşani, in cadrul unei anchete privind o fraudă ...

Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Construcţiile s-au convertit în motorul economiei ieşene
18/04/2024 08:24

* aici, necesarul de personal a urcat la 4717 * in servicii situaţia nu-i deloc una fericită * doar cinci locuri de muncă in comerţ, 24 in HoReCa, iarăşi nimic in asigurări, tot cele 15 posturi de şofer ...

„Tarași & friends”. Experiențele refigurativului
17/04/2024 16:05

ArtEast Gallery vă invită joi, 18 aprilie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei „Tarasi & friends”, curatoriată de Dana Lungu si Dan Lungu. Expozitia va putea fi vizitată in perioada 18 ...

Bebelușul găsit mort în mașina de spălat, în Suceava, a avut parte de o moarte cumplită. Ce a dezvăluit raportul preliminar de necropsie
17/04/2024 13:23

Apar noi detalii in cazul bebelusului din Suceava găsit mort in masina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat. Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei