Ambulanţa ieşeană aleargă, zilnic, la 420 misiuni!

* Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi are pe inventar 81 de maşini, dintre care 11 sunt retrase din circulaţie şi urmează a fi casate, iar altele 14, vechi din 2002 şi 2006, au peste un milion de km la bord şi necesită aproape zilnic reparaţii!

De multă vreme ne-am obişnuit a-i certa pe cei de la Ambulanţă atunci când nu ajung instant la o solicitare. Indiferent că-i vorba de ceva grav, serios, urgent, ori de vreun moft de sorginte ipohondrică, ceartă există. După comasarea tuturor serviciilor în cadrul numărului unic 112, situaţia a devenit şi mai delicată. Şi, într-adevăr, primii ani au fost marcaţi de un oarece haos şi destule disfuncţionalităţi. Înainte, atunci când sunai la Salvare şi solicitai o intervenţie, erai anchetat de şefa de tură, asistentă cu vechime şi experienţă, capabilă să pună un diagnostic foarte precis şi să decidă cât e de mare urgenţa. Dacă-i urgenţă!

S-a schimbat, însă, protocolul, asta acum vreo 15-20 de ani, iar asistentele au fost înlocuite cu operatori nu prea iniţiaţi în ale medicinei de urgenţă. A fost ceva chiar şi harababură. Pentru că, mai mult, primul apel era preluat de un operator care n-avea nicio treabă cu serviciul de ambulanţă. Îţi cerea numele, adresa, CNP-ul, o relatare a problemei, apoi hotăra dacă-i caz de Salvare, de Pompieri, ori de Poliţie, făcea legătura, după care mai recitai o dată oful. Se pierdeau minute bune, apăreau nervi, iritare, de multe ori se lăsa cu injurii.

Cum e mai bine? Acum, cu număr unic 112, ori pe vremuri, când intrai în dialog direct cu cei de la Salvare? Am întors problema asta pe toate feţele, răstimp de câteva ore, împreună cu managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Iaşi, dr. Radu Calistru, un om cu experienţă de peste trei decenii în medicina de urgenţă.

Concluzia e că, în ciuda atâtor sincope, 112 îşi dovedeşte deja superioritatea. Acum, operatorii sunt calificaţi, au noţiuni aprofundate în domeniu (nu doar de PR şi IT), ştiu să discearnă între ce-i chiar urgenţă, ce mai poate aştepta şi ce-i moft, iar timpul de reacţie s-a diminuat de aproape trei ori faţă de mijlocul anilor '90. Deci şi eficienţa actului medical.

Din păcate, cultura sanitară în rândul populaţiei rămâne, în continuare, foarte precară. Mulţi sună de pomană, având impresia (cândva chiar aşa era) că, dacă ajung la spital cu ambulanţa, au prioritate la internare, nu stau la cozi. Mai sunt şi destule apeluri fără sens, ce nu presupun trimiterea vreunui echipaj. Ce-i drept, alarmele false, apelurile „la mişto” s-au diminuat masiv.

Încă o chestie, nu toate solicitările sunt urmate de trimiterea echipajelor în teren. Şi, cu toate acestea, s-a ajuns la o medie de 420 misiuni pe zi, la nivel de judeţ. Ca o comparaţie, la sfârşitul anilor '90, un număr de 120 reprezenta o excepţie, media fiind de 80-90. Solicitările şi pretenţiile populaţiei au crescut vârtos. Nu la fel şi dotările serviciului.

În clipa de faţă, pe inventar figurează 81 de maşini, dar 11 sunt retrase din circulaţie şi urmează a fi casate. Asta este însă o procedură laborioasă, ia timp. Parcul auto mai cuprinde încă 14 maşini vechi (din 2002 şi 2006), cu peste un milion de km la bord, care necesită aproape zilnic reparaţii. Aşadar, insituţia se bazează, deocamdată doar pe 56 de ambulanţe, însă, cât de curând, numărul lor va creşte semnificativ. Marcel FLUERARU