Amendă record pentru un ieşean care depozita deşeuri pe domeniul public

deseuri

Dimensiune font:

| 22-07-2020 00:00

 


Poliţiştii locali ieşeni au depistat noi cazuri de încălcări flagrante ale prevederilor în vigiare vizând menținerea ordinii și liniștii publice. Astfel,

polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 400 lei, unei societăți comerciale care nu avea la locul desfășurării activității autorizația de funcționare vizată de Primăria Municipiului Iași, în copie sau original.

La rândul lor, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, stabilind o amendă în valoare de 725 lei și 2 puncte penalizare, numitului R.I., întrucât a staționat neregulamentar cu autoturismul proprietate personală la mai puţin de 5 metri de stația din care mijloacele de transport în comun aparținând Companiei de Transport în comun debarcă sau preiau călători.

În fine, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 5.000 lei, numitului G.M., întrucât a fost depistat în timp ce depozita în mod necontrolat pe domeniul public, deșeuri din mase plastice, resturi de aparatură electrocasnice, textile, fapt ce a condus la degradarea mediului natural din zonă. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
VIDEO O luptă între doi zimbri, surprinsă de camerele de supraveghere ale Romsilva
02/03/2021 21:25

 O luptă intre doi zimbri a fost surprinsă de specialistii Romsilva din Parcul Natural Vanători Neamt. Lupta nu a durat foarte mult si s-a terminat indecis, pentru că un al treilea mascul, ma ...

Un proxenet şi iubita prostituată, anchetaţi pentru furt calificat
02/03/2021 20:54

Doi tineri ieşeni, un bărbat in varstă de 25 de ani şi prietena lui, in varstă de 23 de ani nu s-au dat in lături de la nimic pentru a face rost de bani. Au inceput să practice turismul sexual, el ca pro ...

Nouă cursă AERIANĂ de pe AEROPORTUL IAȘI! 4 zboruri săptămânale Iași-Frankfurt
02/03/2021 20:48

O nouă companie aeriană va opera zboruri din Iasi incepand cu luna mai a acestui an Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, va efectua zboruri directe de la hub-ul său din Frankfurt spre Ae ...

Observatorul astronomic din Iași, dotat cu cele mai avansate echipamente din lume!
02/03/2021 20:03

* o nouă clădire din categoria monumentelor istorice a intrat in reabilitare, la Iasi - Observatorul astronomic * printre lucrările ce vor fi realizate se numără si unele spatii noi de laboratoare, care vo ...

VIDEO Marirea si decaderea Beatricei Rancea. De la maestra autoritara a baletului la presupusa lidera de grup infractional organizat
02/03/2021 18:48

 Beatrice Rancea, directoarea Operei Nationale din Iasi, este implicata intr-un nou scandal. Pe 1 martie a fost ridicata de mascati si dusa la audieri intr-un dosar de evaziune si folosire frauduloasa a ...

Aproape 80.000 de vaccinări, la Iași
02/03/2021 16:00

    Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pană ieri, astăzi, 28 februarie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 33.688 cazuri cu persoane infect ...

Proiectul ieșean „Traista cu Sănătate” a fost desemnat câștigătorul locului 1 la capitolul „Healthy Lifesyle. Cities”. Este cel mai bun din Europa
02/03/2021 15:40

 Astăzi, 2 martie, proiectul iesean „Traista cu Sănătate” a fost desemnat castigătorul locului 1 la capitolul „Healthy Lifesyle. Cities”, depăsind proiectele depuse de Ungaria ...

Mihai Chirica Conferință de presă 2.03/VIDEO
02/03/2021 15:21

  COMENTARII Doinita Pintilie   ·  57:30 sunt profund impresionata de toate aceste ...

Ucigasul din Onesti are un trecut infractional foarte stufos. Prima condamnare, pentru o infractiune grava, dateaza tocmai din 1987/FOTO
02/03/2021 15:19

Gheorghe Morosan, barbatul de 68 de ani care a sechestrat si apoi a omorat doi elecricieni intr-un apartament din municipiul Onesti, a avut mai multe condamnari in trecut. Prima dateaza din 1987, cand a primit ...

VIDEO  Crimele de la Onești. Filmul evenimentelor, prezentat de Poliție: Agresorul a sunat de 3 ori la 112 / Negociatorul a fost chemat de urgență de acasă
02/03/2021 15:11

 Bărbatul care a ucis doi muncitori intr-un apartament din Oneşti a sunat de trei ori la 112, inclusiv in intervalul de timp in care politistii se aflau la fata locului, si a amintat că ii va ucide pe c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei