Ample acţiuni de plantare şi ecologizare în judeţ
Dimensiune font:
Sute de băcăuani au participat sau urmează să participe la ample acţiuni de ecologizare sau plantări de pomi care au loc în judeţ
Astăzi, băcăuanii cu spirit civic sunt aşteptaţi ca voluntari la prima mare acțiune de ecologizare și plantare în zonele protejate, derulată de Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacău, începând cu ora 10.00, pe malul Lacului Bacău, arie naturală protejată, pentru a debarasa zona de deșeuri și pentru a planta puieți de arbori. CRE Bacău va pune la dispoziția doritorilor mănuși și saci menajeri și va asigura puieții și materialele necesare plantării acestora. Campania CRE se derulează cu sprijinul Primăriei Municipiului, Bacău care va asigura, prin serviciile specifice, ridicarea și transportarea deșeurilor.
Tot în această săptămână, în jur de 100 de persoane au participat la prima acţiune demarată de Direcţia Silvică Bacău în cadrul manifestării anuale „Luna plantării arborilor”. Au fost angrenaţi angajaţi ai Direcţiei Silvice, cărora li s-au alăturat zilieri plătiţi de instituţie, copii voluntari de la Asociaţia „Există o şansă” şi buhuşeni care primesc venitul minim garantat prin Legea nr. 416/2001. Astfel, a fost reamenajată o suprafaţă de peste un hectar din Buhuși, unde localnicii obişnuiau, de ani de zile, să-şi arunce deşeurile, în general cele rezultate în urma lucrărilor de construcţii sau amenajarea interioară a locuinţelor.
„Şantierul de împădurire este situat în zona Tudoreni, din Buhuşi, a fostului CAP, un teren neproductiv, unde a existat un depozit neconform de deşeuri. Am decis să stopăm acest fenomen, împreună cu Primăria Buhuşi şi cu participarea şcolilor. Mai întâi s-a degajat terenul, iar acum plantăm specii de arbori – salcâm şi răşinoase –, în jur de 5.000 de bucăţi, care să redea aspectul plăcut zonei”, spune Irina Titianu, inginer la Ocolul Silvic Fântânele.
În judeţul Bacău există aproape 200.000 ha de pădure administrată de Direcţia Silvică Bacău. „Pentru 2017, Direcţia Silvică are în plan activităţi de regenerare naturală pe 273 ha şi artficială, respectiv împădurire, pe 196 ha. În total, se vor planta peste 1,2 milioane de puieţi. Valoarea totală se ridică la zece milioane de lei”, spune Alexandru Szabo, responsabil cu regenerările la Direcţia Silvică. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau