Andra Botez cântă pentru copiii cu dizabilităţi
Dimensiune font:
Fundaţia „Star of Hope” Iaşi invită publicul la un spectacol dedicat copiilor cu dizabilităţi. Evenimentul va avea loc pe 30 mai, la Ateneul Naţional din Iaşi. Concertul va fi susţinut de Andra Botez şi de Corul Consensus, din Suedia.
„Sunt mulţi copii cu dizabilităţi care au nevoie de ședinţe de terapie recuperatorie, dar părinții lor nu au bani pentru deplasare până la Centrul Star of Hope din Iaşi. În cele şase centre de terapie recuperatorie ale Star of Hope sunt 254 de copii cu dizabilități -- sindrom Down, autism, paralizie cerebrală, parapareză spastică. La centrul din Iasi, de exemplu, avem 60 de copii cu dizabilități, aproape 60% reprezintă cazuri sociale. Sunt copii din mediul rural, mame părăsite de soți, nevoite să se lupte singure atât cu dizabilitatea copilului, cu lipsa banilor, cât și cu indiferența comunității, chiar şi a rudelor, prietenilor”, a spus Aura Vatamaniuc, preşedintele fundaţiei.
Mulţi părinţi nu au un loc de muncă. Pentru mame este şi mai greu, ele nu-şi pot permite să lucreze pentru că trebuie să stea în permanenţă lângă copil. „Naveta sat-oraș, de cel puţin două ori pe săptămână, plus pachet de drum pentru copil înseamnă cheltuieli pe care mama nu și le permite, chiar daca ședinta de terapie este gratuită...”, a conchis Aura Vatamaniuc.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau