Apă murdară şi gunoaie la Comănești
Dimensiune font:
Primăria Comăneşti a plătit până acum amenzi de peste 400.000 lei pentru deversările abuzive în râul Trotuş * societatea care se ocupă de apă nu mai are autorizaţia de funcţionare * o altă problemă se referă la gestionarea deşeurilor, firma care se ocupă de adunarea lor nemaiavând licenţă
Șefii județului Bacău au avut o întâlnire comună în care au discutat dificultăţile survenite în oraşul Comăneşti în problema gestionării deşeurilor, dar şi a furnizării şi deversării apei. Alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Braşoveanu, şi prefectul judeţului, Maricica Coşa, s-au aflat subprefectul Valentin Ivancea, vicepreşedinţii Silviu Ionel Pravăţ şi Adrian Popescu şi directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Mihaela Arim. Concluzia a fost că situaţia existentă în oraşul Comăneşti, în lipsa unei soluţionări urgențe, implică riscuri majore atât pentru populaţia oraşului, cât şi pentru întreg judeţul Bacău. Concret, în oraşul Comăneşti există două societăţi comerciale care gestionează infrastructura de apă şi cea pentru deşeuri. Societatea care se ocupă de apă nu mai are autorizaţia de funcţionare şi, din cauza unei atitudini mai puţin responsabile, nu a demarat procedurile pentru reautorizare, întrucât nu îndeplineşte condiţiile legale. La această oră, calitatea apei furnizată în oraş este foarte bună, aceasta fiind în permanenţă monitorizată de către DSP, în schimb apele uzate se deversează direct în râul Trotuş. „Este inacceptabilă această situaţie dat fiind faptul că sunt animale în zonă, sunt copii care merg la scăldat iar deversarea apelor reziduale în Trotuş poate conduce la contaminări şi chiar epidemii”, a subliniat prefectul Maricica Coşa. Primăria Comăneşti a plătit până acum amenzi de peste 400.000 lei pentru deversările abuzive în râul Trotuş, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru minime achiziţii care să rezolve, fie şi parţial, problema.
Firma care preia deșeurile nu are licență
O altă problemă se referă la gestionarea deşeurilor. În oraş există o societate comercială care se ocupa de preluarea deşeurilor menajere şi depozitarea acestora. Problema este că această societate nu are licenţă de funcţionare (mai precis licenţa a expirat în 2015) iar fără licenţiere nu mai poate prelua gunoiul pentru a fi predat ulterior către SC ECO SUD SA. Reamintim faptul că, societatea menţionată, ECO SUD SA este operatorul autorizat pentru transportul şi depozitarea deşeurilor, câştigător al licitaţiei organizate în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor. Oraşul Comăneşti este, alături de celelalte 93 de UAT-uri din judeţ parte în acest proiect şi, din păcate, datorită neîndeplinirii obligaţiilor asumate, întregul judeţ ar putea avea de suferit. Pentru că UAT Comăneşti nu şi-a respectat obligaţiile de plată şi nici fluxul de gestionare a deşeurilor, judeţul Bacău ar putea plăti corecţii financiare consistente.
„Soluţii la problemele de fond, există. Pentru deblocarea rapidă a situaţiei este suficient ca UAT oraş Comăneşti să preia gestiunea directă a serviciului de colectare şi transport deşeuri municipale prin intermediul unui serviciu public local, cu personalitate juridică proprie. Noi, atât Consiliul Judeţean cât şi Instituţia Prefectului, împreună cu Garda de Mediu, DSP, ANRSC am avut şi avem toată deschiderea pentru a gestiona aceste probleme. Comăneştenii nu trebuie să sufere datorită orgoliilor locale, încăpăţânării sau interpretării arbitrare a unor acte normative sau a legilor”, a susţinut preşedintele Sorin Braşoveanu. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau