Aplauze în Dubai pentru o copilă din Iaşi
Dimensiune font:
La doar 12 ani, Anahi Elena Rotaru Penişoară este deja o vedetă internaţională. Copila, elevă în clasa a V-a la Liceul „Miron Costin”, a câştigat un important premiu la un concurs în Dubai. Este vorba despre Junior Model International, finala mondială. Any, aşa cum îi spun prietenii, a concurat la categoria Preteen (10-14 ani), alături de copii sosiţi din 20 de ţări. La cele cinci categorii de vârstă au fost 100 de concurenţi, care au avut de trecut probe de prezentare a unei ţinute, a portului tradiţional, a uniformei şcolare, dar şi o probă de talent - muzică, teatru, gimnastică sau dans (modern sau sportiv). Anahi a ales dansul şi a impresionat juriul cu un moment indian special pregătit. „Am dansat Ram Chalela, iar la coregrafie m-a ajutat Mona Moldovanu, de la Academia Junior. Nu am avut emoţii, ştiam că sunt foarte bine pregătită. M-am bucurat mult că am ajuns în Dubai, a fost foarte frumos. Am cunoscut copii din multe ţări, mi-am făcut prieteni, am învăţat ce este un concurs atât de mare. Mi-a plăcut mult şi seara tradiţională, când am prezentat nu numai costumul popular, ci şi produse tradiţionale”, ne-a spus Any la revenirea la Iaşi. Micuţa face modeling la Kasta Morely şi în Dubai a purtat o rochie semnată de Nouvelle by Luciana, un designer ieşean apreciat, apreciată drept cea mai frumoasă de pe scenă.
Astfel de concursuri sunt foarte importante pentru copii, ei învăţând să aibă o ţinută corectă, să facă o prezentare completă, să aibă un discurs impecabil. În plus, faptul că ei cunosc locuri noi îi ajută să îşi dezvolte orizontul. „Am fost şi la Oceanul Indian şi mi-a plcăut mult apa, era caldă şi limpede, ca un ceai. A fost frumos şi la Lego Land, şi la Burj al Arab, la Burj Khalifa”, a zâmbit Any.
După ce a participat la Kasta Morrely Fashion Week, copila mai are în agendă încă două concursuri importante, pentru care se pregăteşte. Este vorba despre Dance Land International Competition, care va avea loc la Teatrul Luceafărul Iaşi, pe 23 noiembrie, şi despre Festivalul Neghiniţă, care va avea loc pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, la Bacău.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau