* 16 persoane au fost reţinute * au fost confiscate 15 maşini, 35.000 de euro, 12.000 de lei şi 60 de telefoane mobile
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava (IPJ) - Serviciul de Investigare a Fraudelor, Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale au destructurat un grup de contrabandişti de ţigări. Acţiunea a fost coordonată de DIICOT Suceava.
Percheziţii şi capturi grase
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, au fost făcute 57 de percheziţii domiciliare în judeţele Suceava, Iaşi, Bistriţa Năsăud, Mureş, Neamţ şi municipiul Bucureşti. În baza probatoriului administrat, DIICOT Suceava a dispus reţinerea a 16 inculpaţi care au fost introduşi în arestul IPJ Suceava, pe baza ordonanţelor de reţinere, iar ieri au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Au fost confiscate 15 autovehicule şi s-au ridicat sumele de 35.000 de euro şi 12.000 de lei, precum şi 60 de telefoane mobile şi alte bunuri şi înscrisuri ce interesează cauza. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea participaţiei tuturor persoanelor implicate, la finalizarea activităţilor urmând a se dispune procedural.
Andrei Călătoru
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau