Arestat pentru că ar fi încercat să-şi ucidă o rudă
Dimensiune font:
Un individ din judeţul Iaşi s-a ales cu o pereche de cătuşe, el fiind suspectat că ar fi încercat să îşi omoare o rudă.
Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis propunerea procurorilor, de arestare preventivă a lui Constantin B.
„Instanţa admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului, în prezent reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Iaşi, cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie, pe o durată de 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, au precizat magistraţii ieşeni.
Decizia nu este definitivă, aceasta fiind şi contestată de către inculpat.
Individul a fost reţinut de către oamenii legii la finele săptămânii trecute, după ce a fost acuzat că ar fi încercat să facă moarte de om. Mai exact, spun anchetatorii, în urma unui conflict spontan, acesta şi-ar fi lovit o rudă.
Victima a fost dusă de urgenţă la spital, iar medicii au constatat că leziunile suferite de către aceasta ar fi fost de natură să îi pună viaţa în pericol.
Acum, urmează ca judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi să decidă dacă individul poate fi lăsat sau nu în libertate. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau