Armata preia puterea: Spitalul din Lețcani se redeschide sub conducere militară, o echipă de 25 de medici este detașată

spitalul mobil  f882cb59
spital-modular-iasi
spitalul mobil  images

Dimensiune font:

| 09-10-2021 11:07

O echipă de 25 de medici, asistenţi medicali, brancardieri va prelua de sâmbătă, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, managementul Spitalului Modular de la Leţcani, judeţul Iaşi, astfel încât această unitate medicală mobilă să înceapă tratarea pacienţilor cu COVID-19, a informat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Totodată, ministrul Apărării Naţionale a dispus măsuri de creştere a capacităţii de acţiune pentru prevenirea şi combaterii îmbolnăvirilor cu COVID-19 şi de vaccinare a populaţiei la nivel naţional.
 

 
Astfel, Forţele Aeriene Române vor pune la dispoziţie capabilităţile de transport aerian necesare, adaptate pentru transport pacienţi sau materiale sanitare destinate prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, care vor putea efectua, la solicitare, în cel mai scurt timp, misiuni în ţară sau în străinătate.

Toate cele 11 spitale militare şi cele trei unităţi sanitare mobile din Bucureşti, Constanţa şi Timişoara îşi vor extinde gradual capacitatea de tratare a pacienţilor cu COVID-19 pentru forme uşoare, medii sau severe.

În acelaşi timp, reţeaua sanitară proprie a MApN continuă să asigure zilnic 34 de fluxuri de vaccinare cu Pfizer şi Moderna, în cele 11 spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara, la care se adaugă Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "Gl. Aviator Victor Atanasiu", Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" şi Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) "Acad. Ştefan Milcu" din Bucureşti.

Suplimentar, începând de luni, în cadrul centrelor care funcţionează în spitalele militare din Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara va fi înfiinţat şi câte un flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson, iar în Bucureşti va funcţiona, de la aceeaşi dată, un flux cu acest vaccin la CMDTA "Acad. Ştefan Milcu", din Strada Profesor Grigore Cobălcescu 26. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ÎCCJ a tranșat definitiv războiul defrişărilor de la Dobrovăţ şi Lunca Cetăţuii
05/02/2023 15:48

La nivel declarativ, ONG-ul Agent Green, fondat in anul 2009 şi condus de Gabriel Păun, se pretinde a fi unul dintre cele mai active in domeniul protejării mediului. „Printre obiective, fondatorii enum ...

Trei copii intoxicați cu fum au ajuns la Spitalul „Sfânta Maria
05/02/2023 15:30

Trei copii cu varste cuprinse intre 10 şi 16 ani a fost aduşi, in cursul nopţii de sambătă spre duminică, la Spitalul pentru Copii ‘Sfanta Maria’ Iaşi, după ce s-au intoxicat cu monoxid de c ...

Incendiu puternic la Marginea. O femeie a ajuns la spital
05/02/2023 12:11

  O femeie a ajuns la spital după ce a suferit un atac de panică, iar soţul acesteia a suferit arsuri la nivelul feţei şi mainilor intr-un incendiu izbucnit in gospodăria lor din Marginea, duminică ...

UAIC are o nouă stațiune studențească, la Gălănești – Suceava
05/02/2023 08:44

  Preluat in administrare de Filiala Iasi a Academiei Romane, prin Hotărăre de Guvern, in anul 1996, imobilul denumit Hanul Brădet, compus din cabană P+1 si clădirile existente (depozit materiale, ce ...

 Bucuriile ospățului de la stână
05/02/2023 08:24

Preparatele culinare pe bază de lapte de la stanele din Moldova au devenit o atracţie pentru turişti. Nu toţi ştiu insă ce inseamnă denumirile oarecum ciudate ale bucatelor cu care su ...

 „Văduva veselă 2.0”, un entertainment cu substanță
05/02/2023 07:45

  La o distantă de sapte ani de la ultima montare, Opera Natională Romană din Iasi (ONRI) revine in fata publicului cu „Văduva Veselă”, in regia lui Andrei Serban, care a pus in scenă si ...

Un elev de 16 din județul Botoșani, arestat. El își amenința colegii cu bătaia și le lua telefoanele pentru a le duce la amanet
04/02/2023 20:04

 Un elev de la Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuţă" din Şendriceni a fost arestat preventiv după ce i-a agresat şi şantajat pe mai mulţi colegi, a anunţat, sambătă, purtătorul de cuva ...

 Şeful de la Infecţioase vrea program naţional antirabic
03/02/2023 14:39

 Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase cere infiinţarea unui program naţional antirabic.  Şeful Spitalului de Boli Infecţioase spune că unitatea medicală cheltuie sum ...

 Zeci de copii spitalizați la Iași, cu gripă!
03/02/2023 13:00

Numărul cazurilor de copii cu simptome de gripă care s-au adresat medicilor Spitalului de Urgentă pentru Copii „Sfanta Maria” din Iasi a crescut ingrijorător, in ultimele trei săptămani. &Ici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei