Artiştii din spatele gratiilor

default

Dimensiune font:

| 04-02-2013 05:00

* unii deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au descoperit aici adevărate vocaţii * din mâinile lor ies adevărate opere de artă, premiate chiar la numeroase expoziţii * mai mult, cei care trec pragul atelierului de creaţie din Penitenciar susţin că, prin artă, timpul se scurge mult mai uşor în spatele zidurilor reci

În penitenciarul de maximă Siguranţă Iaşi se află în acest moment cam 1.500 de deţinuţi închişi pentru diferite infracţiuni. Printre aceştia sunt mulţi care şi-au descoperit aici anumite vocaţii cum ar fi sculptura ori pictura. Persoanele private de libertate aleg să practice aceste hobby-uri tocmai pentru a trece mai uşor zilele de detenţie. Ei au pus la dispoziţie de către penitenciar un atelier de creaţie, materialele necesare şi un îndrumător. Aceste îndeletniciri nu ţin cont de vârstă sau de fapta comisă. Printre cei care au creat adevărate opere de artă se numără Ioan Băbuş şi consăteanul acestuia, Ioan Purice. Primul are 56 de ani, are două condamnări al activ pentru omor, pentru care şi-a petrecut după gratii ultimii 32 de ani. Cel de-al doilea are 50 de ani şi a fost condamnat pentru tâlhărie şi comiterea mai multor furturi. Ambii sunt din judeţul Neamţ şi şi-au petrecut în spatele gratiilor mai bine de jumătate din viaţă.


A pictat pentru Becali


Băbuş s-a perindat pe la mai multe penitenciare din ţară până a ajuns şi la Iaşi. Printre pasiunile sale se numără pictatul icoanelor pe sticlă. De aproximativ 18 ani, de când pictează, Ioan Băbuş a avut nenumărate expoziţii. „De pictat m-am apucat în penitenciar. Deşi sunt sculptor de meserie, mi-am descoperit aici şi această vocaţie. Îmi place ceea ce fac, iar timpul trece mai uşor aici. Am avut exponate şi la Palatul Parlamentului. Nu am făcut nicio şcoală în domeniu. Când eram închis la Rahova, căci am fost prin toate penitenciarele în cei 32 de ani petrecuţi după gratii, am pictat icoana din spatele lui Gigi Becali, cea cu Sfântul Gheorghe. Atunci Penitenciarul a vândut-o, iar eu am luat 10 la sută din preţ. Lucrări de-ale mele au mai fost vândute şi în Olanda”, ne-a spus Băbuş. Pentru pictarea unei icoane pe sticlă artistul din spatele gratiilor are nevoie de aproximativ 10 ore pentru a o realiza.


Omul care reîntregeşte flota lui Băsescu


Ioan Purice este un alt artist aflat în Penitenciarul Iaşi. Şi acesta a se află în spatele gratiilor de mai bine din jumătate din viaţă şi a colindat prin mai multe penitenciare din vest şi din ţară. Deşi a fost catalogat un infractor deosebit de periculos, pentru comiterea mai multor furturi şi tâlhării în ţară şi peste hotare, bărbatul are o vocaţie aparte: navomodelismul. Cu alte cuvinte, putem spune că Purice readuce în miniatură flota vândută bucată cu bucată de actualul preşedinte Traian Băsescu. Şi în acest caz, artistul a avut mai multe expoziţii la care a participat. Pentru realizarea unei corăbii îi este necesar să acorde cam 300 de ore. „M-am apucat de navomodelism în Penitenciar. Trece timpul mai repede. Pentru realizarea unei astfel de lucrări îmi sunt necesare minim 300 de ore. Ceea ce nu putem noi face este să le vindem personal. Dacă un exponat are o valoare de aproximativ 1.800 de lei, în penitenciar preţul este cam de 150 lei. Toate corăbiile le-am realizat cu un cuţitaş”, a precizat Purice.


Părăsiţi de soţii


După ce şi-au petrecut mai bine de jumătate din viaţă în spatele gratiilor, soţiile au dat divorţ de cei doi. „Vă daţi seama că nu te aşteaptă nimeni atâta vreme. Am divorţat de curând. Am doi copii: o fată de 32 de ani şi un băiat de 33. Sper ca măcar acum să vină în vizită pe la mine. Cel mai mult îmi doresc să mă reîntorc la copiii mei”, ne-a spus Ioan Băbuş. În aceeaşi situaţie este şi Purice. El susţine că la capitolul vizite stă mai bine faţă de consăteanul său. „Eu nu mă plâng. La mine vin mai des rudele. Şi eu îmi doresc cel mai mult să mă reîntorc la copiii mei. Am două fete de 19, respectiv 30 de ani”, a mărturisit Ioan Purice.
Indiferent de faptele comise unele persoane private de libertate îşi descoperă în spatele gratiilor noi talente. Pe lângă bruma de bani câştigată, aceste ocupaţii fac trecerea timpului mai uşoară în spatele gratiilor.


Muzeul din Penitenciar


În Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi sunt acum aproximativ 260 de obiecte ale deţinuţilor ce constau în tablouri, sculpturi sau obiecte confecţionate de aceştia. În perioada 2009-2012, Penitenciarul a vândut 50 de exponate, valoarea lor ridicându-se la 1.300 lei. „Cele mai vechi obiecte existente în cadrul penitenciarului sunt două tablouri: unul cu Mnihai Eminescu şi unul cu un portret de-al lui Creangă, şi o sculptură în lemn ce înfăţişează doi bătrânei. Ele sunt realizate după 1997. Sunt deţinuţi care-şi descoperă talentele aici, în cadrul penitenciarului”, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi. Chiar dacă deţinuţii realizează aceste obiecte, unele ajungând chiar să fie vândute pe un preţ bun, ei nu beneficiază de o reducere a pedepsei, ca în cazul scrierii unei cărţi, spre exemplu. „Acest lucru face parte din programul Terapie operaţională. Fiecare persoană, dacă are un hobby, vine aici. Alţii îşi descoperă aici talentul. Este un program cu ajutorul căruia timpul petrecut aici se scurge mai uşor”, a adăugat dna Topoliceanu. (Andrei Hurbea)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei