Asfalt proaspăt pe strada Palatului de Finanţe

default

Dimensiune font:

| 16-04-2017 12:48

 

 

Primăria municipiului Suceava a lansat procedura pentru modernizarea străzii Vasile Bumbac, arteră care pe care se află sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice. „Este ultima stradă pe care o vom moderniza în cadrul proiectului care a vizat zona centrală a municipiului Suceava. Până acum au fost reabilitate două tronsoane, cele de la Palatul Administrativ şi Magazinul Bucovina, urmând strada care leagă Palatul de Finanţe de Consiliul Judeţean şi sediul E-ON”, a spus primarul Ion Lungu.

Bani pentru asfaltări prin PNDL

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în perioada 2015-2017 municipiul Suceava a avut cu Guvernul României un contract de finanţare de 5,93 milioane de lei. Până în prezent a fost decontată efectiv suma de 4,44 milioane de lei, suma de 1,44 milioane de lei urmând a fi „trasă” în acest an. La aceasta din urmă sumă, bugetul local va veni cu circa 925.000 de lei, valoarea de plecare la licitaţie fiind de 2,31 milioane de lei. „Contribuţia noastră va fi mult mai mică, având în vedere faptul că, din experienţă, licitaţia se câştigă la circa 70% din preţul de pornire. Am solicitat finanţare şi pentru alte străzi, care să fie incluse în PNDL, inclusiv pentru podul de peste râul Suceava, în măsura în care va fi gata documentaţia”, a evidenţiat Ion Lungu, primarul Sucevei.

În cea de a doua etapă a proiectului de modernizare a zonei centrale a Sucevei, s-a intervenit pe segmentul din strada Ştefan cel Mare aflat în faţa sediilor Parchetelor, BCR şi Muzeului de Istorie unde, printre altele, a fost turnat un covor asfaltic. La jumătatea lunii octombrie 2015, autorităţile sucevene au inaugurat lucrările aferente primei etape de modernizarea care a avut ca obiect perimetrul aferent sediului Consiliului Judeţean şi Prefecturii.

Lidia DIACONU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei