Asfaltări la Botoşani
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean Botoşani, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, desfăşoară în această perioadă lucrări de reparaţii şi întreţinere pe mai multe tronsoane de drumuri judeţene, atât în zona de sud a judeţului cât şi în cea de nord.
Prioritare sunt ieşirile din zona de sud spre Iaşi şi Suceava pe drumurile judeţene.
Mai exact, în zona de sud a judeţului se lucrează pe DJ 208 I Joldeşti-Tudora- limita cu judeţul Suceava, acolo unde sunt executate lucrări de reparaţii prin turnare a unui covor asfaltic într-un strat pe o lungime de aproximativ 10 kilometri.
De asemenea, pe zona de nord a judeţului, pe DJ 298 Vorniceni-Cordăreni, se execută lucrări de reparaţii prin turnare covor asfaltic în 2 straturi pe un sector de drum de 5 kilometri.
În paralel, sunt desfăşurate şi lucrări de reparaţii la fundaţiile drumurilor pe DJ 282 Săveni-Podriga, precum şi pe DJ 296 A pe raza localităţii Roşiori, comuna Răchiţi.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Dorin Birta, s-a deplasat ieri într-o vizită de lucru pe tronsonul DJ 208 I Joldeşti-Tudora-limita cu judeţul Suceava, pentru a verifica stadiul lucrărilor.
„La acest moment, pot spune că lucrările ce se execută pe toate drumurile judeţene au un ritm susţinut şi evoluează conform graficului de lucrări stabilit pentru anul acesta. Sunt lucrări calitative, care vor asigura cetăţenilor condiţii sigure de trafic”, a declarat vicepreşedintele Dorin Birta.
După finalizarea lucrărilor de pe DJ 208 I Joldeşti-Tudora-limita cu judeţul Suceava, echipa de drumari va fi relocată pe DJ 282 B Flămânzi-Prăjeni-limita cu judeţul Iaşi, acolo unde se vor executa lucrări de reparaţii prin turnarea unui covor asfaltic în două straturi pe o lungime de aproximativ 12 kilometri.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau