Astăzi va fi redeschis spitalul modular de la Leţcani

spital letcani

Dimensiune font:

| 12-10-2021 00:00

Pentru început vor fi date în folosinţă şase paturi la ATI * ieri a sosit şi stocătorul de oxigen, care asigurată cantitatea necesară de oxigen pentru funcţionarea la maximum a spitalului * Primăria Iaşi vine sprijină dechiderea spitalului punând la dispoziţia personalul medical şi nemedical curse între oraş şi Leţcani

Spitalul mobil de la Leţcani, destinat pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 aflaţi în stare medie şi gravă, va fi redeschis oficial astăzi, urmând să fie deservit de o echipă formată din 18 medici şi 60 de asistenţi medicali. Pentru început, la dispoziţia pacienţilor vor fi puse la dispoziţie şase paturi de Terapie Intensivă, urmând ca ulterior numărula acestora să se dubleze. Managementul medical al spitalului va fi asigurat de Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, urmând ca activitatea operativă să fie coordonată de echipa detaşată de la Ministerul Apărării Naţionale. În week-end, aceasta s-a  familiarizat cu tot ceea ce înseamnă echipament medical, analizând şi diverse scenarii posibile astfel încât, odată cu redeschiderea spitalului, pacienţii să poată fi primiţi în siguranţă pacienţii. De altfel, ieri a venit şi stocătorul de oxigen, care asigurată cantitatea necesară de oxigen pentru funcţionarea la maximum a spitalului. „După cum se ştie, Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează în acest moment la capacitate maximă. Ceea ce ne-am dorit s-a concretizat şi anume unirea tuturor decidenţilor de la nivel local şi central, astfel încât Spitalul modular de la Leţcani să poată funcţiona la parametrii optimi atât din punct de vedere medical cât şi al siguranţei pacienţilor. Este singurul lucru pe care ni-l dorim, este meseria noastră să îngrijim pacienţii din punct de vedere medical, dar în condiţii de siguranţă maximă din toate puncele de vedere”, a declarat medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Destinat exclusiv bolnavilor cu forme medii şi severe de COVID-19

Cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi o capacitate totală de 256 de paturi, unitatea medicală a fost achiziționată anul trecut de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest,  fondurile fiind asigurate de Consiliul Județean Iași (14,5 milioane de euro) și Consiliul Județean Neamț (3,2 milioane de euro). Spitalul, destinat exclusiv bolnavilor cu forme medii şi severe de COVID-19, este amplasat în perimetrul Parcului agroindustrial TransAgropolis de la Leţcani, fiind compus din o sută de containere şi dispune de secţii de triaj a pacienţilor, unitate de primire a urgenţelor, anestezie şi terapie intensivă, radiologie, sală de operaţie, zonă post-operatorie, laboratoare de analiză, policilinică, depozite, morgă, etc.  Încă de la inaugurare, unitatea medicală s-a confruntat cu probleme de ordin tehnic şi de dotare cu echipamente medicale, care au culminat în luna ianuarie cu închiderea activităţii acestuia.

CTP Iaşi asigură transportul angajaţilor spitalului

Odată cu repunerea în funcțiune a Spitalului Mobil „Sfânta Parascheva” de la Lețcani, Primăria Iași își reafirmă disponibilitatea de a ajuta, în continuare, prin orice mijloace, sistemul sanitar ieșean în lupta de combatere a pandemiei de COVID-19. Astfel, într-o primă fază, în semn de solidaritate cu personalul medical și nemedical care va lucra la unitatea medicală de la Lețcani, Primăria va dispune Companiei de Transport Public (CTP) înființarea unei linii speciale de transport cu autobuze care să lege municipiul de comuna ieșeană. Autobuzele CTP vor asigura transportul tuturor cadrelor medicale și nemedicale atât la intrarea, cât și la ieșirea din tură, indiferent dacă schimbul de tură va avea loc ziua ori noaptea. Stațiile din oraș vor fi stabilite în funcție de solicitări, iar orarul curselor va fi decis în funcție de informațiile furnizate de autoritățile sanitare ieșene. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
24/04/2024 21:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

Renașterea vine pe aripi de înger
24/04/2024 13:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

 Chitara clasică, în spectacol la Muzeul Unirii
24/04/2024 13:07

,,Fantasticheria” se intitulează concertul cameral de chitară duo, trio, cvartet, ansamblu care va avea loc la Muzeul Unirii de pe Pietonalul Lăpuşneanu din Iaşi, joi, 25 aprilie, ora 17.  ,,Fa ...

  „Lucrurile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart”
24/04/2024 11:51

  Alianta PSD-PNL a aprobat protocolul politic si lista candidatilor comuni pentru Consiliul Local Bacău. Social-democratii si liberalii băcăuani vor merge impreună la alegerile locale pentru municipi ...

  Primarul din Bârnova, reclamat la DNA pentru „mită electorală”
24/04/2024 11:49

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, ii cere public preşedintelui PNL Iaşi, Alexandru Muraru, să retragă candidatura primarului comunei Barnova, Mihai Bălan. Social-democraţii il acuză pe edil că incearc ...

Investitorii germani dau năvală în Bucovina
24/04/2024 09:15

Regiunea Bucovina face demersuri active pentru a crea un mediu prielnic investitorilor, iar un atu important il constituie forta de muncă tanără, care a crescut constant in ultimii 10 ani, plasand judetul pe ...

Ancheta contrabandei cu freon ia amploare, la Botoșani
24/04/2024 08:43

* anchetatorii vor să afle dacă tanărul impuscat la Botosani in weekend, a intrat in tară cu cele 93 de butelii cu freon printr-un punct de frontieră din Suceava sau Botosani cu complicitatea angajatilor v ...

În judeţul Iaşi vor fi amenajate 16 staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
24/04/2024 08:00

* „Cu finantarea de 2,9 milioane de lei pe care am obtinut-o de la AFM vom instala 16 statii de reincărcare pentru vehicule electrice si astfel vom crea infrastructura necesară pentru a le oferi iesenil ...

Noul „Tramvai Iepurilă”, scos pe străzile Iaşului, de Paște
24/04/2024 07:52

* „Tramvaiul Iepurilă” va face legătura intre Targu Cucu şi Copou intre orele 11 si 14, urmand să oprească in fiecare staţie de pe traseu * după lansarea oficială din 27 aprilie, tramvaiul v ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei