Ateneul Național din Iași va planta 100 de tei
Dimensiune font:
Proiectul „Adoptă un tei”, inițiat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Asociația „Mihai Eminescu” din Viena, se apropie de momentul cel mai important pe care îl presupune această campanie, mai precis, plantarea celor 100 de arbori. Evenimentul mult așteptat va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie.
Toate persoanele care doresc să intervină activ, la îmbunătățirea calității vieții din Iași, alături de autoritățile administrativ-teritoriale sunt așteptate în fața Ateneului Național din Iași, sâmbătă, începând cu ora 10.00.
Referitor la spațiile de plantare, propunerile primite au fost centralizate și analizate, iar, în urma discuțiilor cu reprezentanții autorităților locale, am primit aprobare pentru amenajarea traseului Tătărași - Rond Agronomie. Lucrările de amenajare a terenului de plantare vor fi realizate de SC Servicii Publice Iaşi SA.
Sprijinul financiar necesar implementării proiectului „Adoptă un tei” a fost oferit de iubitori ai Iașului, fie ei persoane fizice sau juridice, reprezentanți ai mediului public sau privat de la nivel local, național și internațional.
În acest sens, dorim să mulțumim pentru sprijinul oferit reprezentanților mediului privat local, în special, Agenției Teisa SRL, dar și mass-mediei ieșene, care a promovat inițiativa Ateneului ieșean pe toată durata proiectului. „Ne onorează și apreciem, totodată, implicarea deosebită a Asociației Culturale Mihai Eminescu din Viena, reprezentată de doamna Laura Hant, cetățean de onoare al municipiului Iași, susținător al artei, culturii, meșteșugurilor și tradițiilor românești”, a spus managerul Ateneului, Andrei Apreotesei.
Proiectul „Adoptă un tei” a fost demarat în luna august a anului 2019, în contextul aniversării unui secol de la înființarea instituției. Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau