Ateneul revine în forţă

Iulie 2020-adulti
Iulie 2020-copii

Dimensiune font:

| 28-06-2020 22:28

 Ateneul Național din Iași anunță, în luna lui Cuptor, un program cultural-artistic variat, cu reprezentații teatrale în Grădina de vară a Ateneului și la Amfiteatrul Palas!

Luna iulie începe cu „Hänsel și Gretel”, un spectacol original și distractiv, după celebrul basm al fraților Grimm. Cei mici vor putea face cunoștință și cu personajele din spectacolul ,,Cu Cenușăreasa la bal”, dar și cu cele mai haioase personaje românești, „Păcală și Tândală”.

Tot în prima săptămâna a lunii, vă invităm la „Dragoste pe contrasens”, o poveste despre problemele specifice de cuplu și dificultățile care vin în același timp cu viața modernă.

„Dineu cu proști”, spectacol despre triumful inocenței și al onestității în fața minciunii, este regizat de Sebastian Bădărău și va fi jucat de actorii Ateneului, pe 5 iulie 2020, de la ora 19.00, pe scena de la Amfiteatrul Palas.

Lista continuă cu piese de teatru pentru toate vârstele și toate gusturile!

Evenimentele vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse. Biletele pentru spectacole pot fi achiziționate de pe www.ateneuiasi.ro, de la casa de bilete a Ateneului sau cu o oră înainte de începerea spectacolului la Amfiteatrul Palas.

 

Programul lunii iulie:

Sâmbătă, 4 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Hänsel și Gretel” Marionnette Show (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Sâmbătă, 4 iulie 2020, ora 20.00 | Spectacol de teatru „Dragoste pe contrasens”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 20 lei

Duminică, 5 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Cu Cenușăreasa la bal”, regia Toma Hogea (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 5 iulie 2020, ora 12.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Păcală și Tândală”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 5 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Dineu cu proști”, regia Sebastian Bădărău (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 20 lei

Miercuri, 8 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Amintiri din copilărie”, regia Octavian Jighirgiu (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 15 lei

Miercuri, 8 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Steaua fără nume”, regia Andrei Ciobanu (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 20 lei

Sâmbătă, 11 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Aventuri cu… Dl. Goe!”, regia Iulian Ioan Sandu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Sâmbătă, 11 iulie 2020, ora 20.00 | Spectacol de teatru „Sit down comedy”, regia Andrey Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 20 lei

Duminică, 12 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii„Punguța cu doi bani” Marionnette Show (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 12 iulie 2020, ora 12.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Supervacanța show”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 12 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Atenție, aterizăm!”, regia Daniel Onoae (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 20 lei

Miercuri, 15 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Prima dată”, regia Erica Moldovan (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 20 lei

Sâmbătă, 18 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Peter Pan”, regia Iulian Ioan Sandu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Sâmbătă, 18 iulie 2020, ora 20.00 | Spectacol de teatru „Măturator de praf de stele”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 20 lei

Duminică, 19 iulie 2020, ora 10.00 | Premieră Spectacol de teatru pentru copii „Spală-te pe mâini”, regia Andrei Ciobanu (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 19 iulie 2020, ora 12.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Comoara piraților” Marionnette Show (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 19 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Pijamale”, regia Andrei Ciobanu (Amfiteatru Palas) Preț bilet: 20 lei

Miercuri, 22 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Făt Frumos din Lacrima”, regia Erica Moldovan (Amfiteatru Palas) Preț bilet: 15 lei

Miercuri, 22 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea (Amfiteatrul Palas)Preț bilet: 20 lei

Sâmbătă, 25 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Dumbrava basmelor muzicale”, regia Iulian Ioan Sandu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Sâmbătă, 25 iulie 2020, ora 20.00 | Spectacol de teatru „Cu capu’n nori”, regia Daniel Onoae (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 20 lei

Duminică, 26 iulie 2020, ora 10.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Harap Alb”, regia Erica Moldovan (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 26 iulie 2020, ora 12.00 | Spectacol de teatru pentru copii „Fata moșului cea isteață”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului) Preț bilet: 15 lei

Duminică, 26 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 20 lei

Miercuri, 29 iulie 2020, ora 19.00 | Spectacol de teatru „Dineu cu proști”, regia Sebastian Bădărău (Amfiteatrul Palas) Preț bilet: 20 lei

 Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei