Atenție, șoferi!
Dimensiune font:
Legislația românească are zero toleranță privind consumul de alcool la volan. Orice conducător auto care conduce un autoturism după ce a consumat băuturi alcoolice va fi pedepsit conform legii.
Alcoolul afectează reacţiile, încetineşte reflexele, dimunează coordonarea motrică şi îl face pe şofer să subestimeze pericolele reale. Alcoolul este asociat cu un comportament riscant și, din acest motiv, trebuie eliminat.
Vă reamintim că, în urma testării cu aparatul alcooltest, aparatul afișează o valoare cuprinsă între 0,01 si 0,40mg-l alcool pur în aerul expirat, polițistul reține permisul de conducere al conducatorului de vehicul și eliberează dovadă înlocuitoare acestuia, fără drept de circulație.
Și de la 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat conducatorul auto este condus la o unitate medicală unde se procedează la prelevarea a doua mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se fac cercetari sub aspectul savarsirii infracțiunii "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului" prev. si ped. de art. 336 al. 1 Cod penal.
Aceste reguli trebuie să ajungă la urechile tuturor conducătorilor auto, cu atât mai mult cu cât, anual, se produc zeci poate chiar sute de accidente în care oamenii își pierd viața, după ce un șofer a urcat beat la volan.
Ce arată analizele Poliției Române
Specialiştii Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române au întocmit ,,Buletinul siguranţei rutiere. Raport anual 2018” care cuprinde examinarea contextelor intern şi internaţional şi o analiză a accidentelor rutiere grave produse în cursul anului trecut.
Raportul indică faptul că în 2018 numărul accidentelor cauzate de șoferii care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice a crescut 39% comparativ cu anul 2017.
Până la un sfert din şoferi au spus că pot să bea o anumită cantitate de alcool fără a le fi afectată capacitatea de a conduce.
„Anul trecut, numărul accidentelor rutiere grave cauzate de conducerea sub influenţa alcoolului a crescut cu 39%”, se arată în Buletinul siguranţei rutiere. Raport anual 2018”, întocmit de Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, mai puţin de 10% dintre şoferi au recunoscut că s-au aflat în situaţia de a fi condus după ce au consumat băuturi alcoolice, iar aproximativ 1% dintre aceştia au declarat că se află frecvent în această situaţie. Cel mai frecvent, acest comportament este motivat de drumul scurt pe care îl aveau de parcurs.
„Între 9% şi 25% (în funcţie de concentraţia de alcool a băuturii) au precizat că pot consuma o anumită cantitate de alcool, fără a le fi afectată capacitatea de a conduce”, mai precizează raportul întocmit de Poliția Română. Petrisor Filip
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau