Au început înscrierile la facultate
Dimensiune font:
La Iaşi au început ieri înscrieri la 4 dintre cele cinci universităţi, porţiile fiind larg deschise viitorilor studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, dosarele se primesc încă de pe 10 iulie.
La UMF, candidaţii vor concura pe 725 de locuri bugetate distribuite astfel: 300 la Medicină, 55 la Asistenţă Medicală Generală, 10 la Nutriţie şi Dietetică, 89 la Medicină Dentară, 34 la Tehnică Dentară, 99 la Farmacie, 74 la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi 64 la Bioinginerie.
În plus, sunt puse la dispoziţia elevilor din mediul rural 19 locuri: Medicină Dentară (două), Tehnică Dentară (4), Farmacie (6), Asistenţă Medicală Generală (5) şi Nutriţie şi Dietetică (două), 6 locuri pentru romi (2 – Medicină, 1 – Asistenţă Medicală Generală, 1 – Medicină Dentară, 1 – Tehnică Dentară şi 1 – Farmacie) şi 34 locuri pentru români de pretutindeni.
Studenţii internaţionali au la dispoziţie 624 de locuri pe cont propriu valutar.
Numărul de locuri cu taxă în lei este de 597, repartizate astfel: 178 la Medicină, 132 la Asistenţă Medicală Generală, 36 la Nutriţie şi Dietetică, 70 la Medicină Dentară, 39 la Tehnică Dentară, 85 la Farmacie, 39 la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi 18 la Bioinginerie.
În prima zi şi-au depus dosarele 334 de candidaţi dintre care 183 la Medicină, 50 la Asistenţă Medicală Generală şi 5 la Nutriţie şi Dietetică, 36 la Medicină Dentară şi 7 la Tehnică Dentară. La Farmacie sunt 17 înscrieri, la Bioinginerie – 13, iar la Balneofiziokinetoterapie – 23.
Înscrierile se vor încheia pe 20 iulie, iar concursul de admitere va avea loc pe 24 iulie, sub forma unui test grilă, cu durata de trei ore.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) oferă peste 1.500 de locuri la admiterea din iulie, atât pentru studii de licenţă, cât şi pentru master. Numărul total de locuri aprobat de către Ministerului Educaţiei Naţionale pentru absolvenţii de liceu este de 996, dintre care 691 locuri sunt de la buget (inclusiv pentru tinerii români de pretutindeni), iar 305 locuri sunt la taxă. Important de precizat este faptul că 25 de locuri de la buget sunt prevăzute pentru absolvenţii liceelor din mediul rural. În ceea ce priveşte studiile de masterat, absolvenţii de facultate au la dispoziţie 554 de locuri, dintre care 430 sunt de la buget.
Noutatea admiterii din acest an este aceea că la Facultatea de Horticultură a USAMV Iaşi va fi introdusă o specializare nouă la studii de licenţă, respectiv Biotehnologii agricole, pentru care au fost aprobate 25 de locuri de la buget şi 10 locuri la taxă.
În prima zi a înscrierilor, cea mai cîutată a fost Agricultura, unde şi-au depus dosarele 42 de candidaţi. Din total, 9 au optat pentru Agronomie, 14 pentru Ingineria şi managementul afacerilor agricole, 17 pentru Protecţia Consumatorului şi a Mediului, iar 2 la Biologie. Pentru Horticultură au optat 5 tineri, la Zootehnie sunt 16 aspiranţi, iar la Medicină Veterinară – 18. La Medicină Veterinară, testul grilă se va desfăşura în data de 26 iulie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau