Au inceput lucrarile de reabilitare a soselei DJ 282 Iași – Breazu

00000 ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 09-03-2021 08:48

 


Porțiunea de drum județean 282 care traversează satul Breazu, din comuna Rediu, a intrat în reabilitare. Asocierea Alpenside SRL- General Trust Argeș, cea care a câștigat loturile 1 și 2 din axa rutieră Iași – Suceava, a decapat șoseaua pe o porțiune de 5 kilometri până la intrarea înspre pădurea din Rediu. Lucrările sunt incluse în cadrul lotului 1 din axa rutieră, valoarea totală a lucrărilor fiind de 12,7 milioane de euro.

„S-a început reabilitarea și modernizarea drumului DJ 282. Este vorba despre porțiunea ce traversează satul Breazu. Conform programului de lucru înaintat către beneficiar și asumat de antreprenor, și funcție de condițiile meteo, lucrările desfășurate în zona Breazu, de la km 6+700 la km 11+810, se vor finaliza pe data de 1 iunie 2021″, a spus Sorin Afloarei, vicepreședintele Consiliului Județean Iași.

Asocierea care lucrează la axa rutieră Iași – Suceava a stabilit și normele pentru modernizarea porțiunii de drum de la Breazu. Conform proiectului, lățimea șoselei va fi de 7 metri, câte 3,5 metri pe fiecare sens de mers. În prezent, șoseaua este lată de 6 metri. Lățimea acostamentelor va fi de 2 metri, câte 1 metru pe fiecare parte, iar lățimea platformei drumului ar urma să fie de 8 metri. Drumul va cuprinde un strat de formă din pământ stabilizat cu lianți hidraulici de 20 cm și un strat inferior de fundație din balast de 20 cm. Șoseaua va mai avea și un strat de bază din anrobat bituminos de 8 cm, un strat de legătură din beton asfaltic deschis de 6 cm și un strat de uzură din beton asfaltic de 4 cm.

„Pentru a păstra deschisă circulația autovehiculelor pe drumul pe care se efectuează lucrările de modernizare, de la km 6+700 la km 9+820, la intersecție cu DJ 280E – drumul spre Primărie, lucrările se vor desfășura pe jumătate de cale cu semnalizarea corespunzătoare, circulația autovehiculelor urmând a se desfășura în sistem alternativ. Pentru accelerarea lucrărilor de reabilitare și modernizare, de la km 9+820 la km 11+120, la intersecția cu DC21- drumul spre Tăutești, au fost luate în calcul unele variante. În funcție de avizul Poliției Rutiere, s-a luat în calcul închiderea circulației cu asigurarea de rute ocolitoare. Dacă nu se obține acordul Poliției Rutiere, lucrările se vor desfășura pe jumătate de cale”, a mai spus Sorin Afloarei, vicepreședintele CJ Iași. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:05

%ANUNTSPECIAL%
Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe
22/04/2021 13:22

În calendarul popular, Sfantul Gheorghe, prăznuit astăzi, este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii inverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind identificat in Panteonul romanesc ...

 Preoți din Botoșani, amendați după ce au organizat o slujbă cu peste 100 de oameni
22/04/2021 12:23

  Şase preoţi din judeţul Botoşani au fost sancţionaţi de poliţişti ca urmare a organizării sau participării la o slujbă misionară la care au luat parte peste 100 de credincioşi, care nu au r ...

Filmele pentru adulți care au virusat calculatoarele de la Piatra Neamț erau cu Bruce Lee
22/04/2021 11:56

Scandal la Spitalul Orăsenesc Targu Neamt. Se pare că totul a plecat de la niste pentru adulti care au virusat calculatoarele de la spital. În replică sefii unittii medicale sustin că in seara zilei d ...

Primăria Iaşi pregăteşte modernizare a 21 de terenuri de sport
22/04/2021 10:30

  Primăria Municipiului Iasi continuă investitiile in infrastructura scolară. Firma SC Trust AVB SRL a finalizat proiectarea a 21 de noi terenuri de sport din cadrul mai multor unităţi şcolare, iar ...

Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti „Gaudeamus” se va desfășura online
22/04/2021 08:54

Ediţia din acest an a Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti „Gaudeamus”, unul dintre cele mai apreciate proiecte ale Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, se va desfăşura online, ...

Firmele din judetul Iasi vor putea sa isi vaccineze angajatii si pe rudele acestora in puncte de vaccinare amenajate in spatii proprii!
22/04/2021 08:46

 Comitetul National de Coordonare a Activitătilor privind Vaccinarea impotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) a aprobat măsurile pentru organizarea vaccinării prin intermediul operatorilor economici. Centrul Judete ...

Studiu - Impactul pandemie asupra firmelor românești
22/04/2021 08:30

O echipă din cadrul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Camerei de Comert si Industrie Iasi si BDO Romania au realizat un studiu intitulat „1 AN de pandemie COVID-19. Impactul asup ...

Municipiul Iaşi a ajuns la cea mai mică incidenţă din ultimele 14 zile: 2,13 cazuri la mia de locuitori
22/04/2021 08:00

  Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pană ieri,          21 aprilie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirma ...

 Veolia a acumulat, la Iași, pierderi de aproape 30 milioane de euro!
22/04/2021 00:00

    Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Iaşi figurează şi un proiect de hotărare referitor la preluarea de către municipalitate a serviciului publoc de alimentare cu ...

Au apărut primele rasteluri pentru biciclete în parcările din oraş
22/04/2021 00:00

    În urma solicitărilor utilizatorilor de biciclete, parcările publice din Iaşi vor avea si locuri rezervate acestor mijloace de transport. Astfel, se are in vedere ca in fiecare parcare ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei