Autorul unui accident rutier, căutat de poliţişti
Dimensiune font:
Sâmbătă, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată despre faptul că, la o unitate
medicală din localitate s-a prezentat o femeie în vârstă de 64 de ani, din comuna Dorneşti, victima unui accident rutier produs cu o zi înainte.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, pe 29 august, în jurul orei 16.30, în timp ce conducea autoturismului pe DN 17A din direcţia Rădăuţi către comuna Dorneşti, ajuns în zona centurii ocolitoare a municipiului, un bărbat de 70 de ani, din comuna Dorneşti, a oprit în spatele autoturismului condus de o femeie de 32 de ani din comuna Satu Mare, ocazie cu care a fost acroşat de un alt autoturism, al cărui conducător auto a plecat.
La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, însă, întrucât nu au existat victime, evenimentul a fost înregistrat în categoria celor cu pagube materiale, conducătorii auto implicaţi având la dispoziţie termenul legal de 24 de ore pentru a se prezenta la poliţia competentă în vederea soluţionării accidentului.
Cei doi conducători auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ.
Ulterior, întrucât acuza dureri, femeia de 64 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 70 de ani s-a prezenta la spital pentru investigaţii medicale.
În urma activităţilor operative întreprinse, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul implicat în accident este înmatriculat în străinătate şi a fost condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Dorneşti.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru identificarea conducătorului auto, plecat de la domiciliu. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau