Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial

autostrada-sv

Dimensiune font:

| 20-04-2021 13:07

Circa 110 km de drum de mare viteză - drum expres sau autostradă - vor fi realizați între Pașcani și Suceava și mai departe până la Vama Siret, în continuarea autostrăzii „Moldovei” A7 care ajunge la Pașcani dinspre sud. În prezent este în curs de realizare Studiul de Fezabilitate și proiectul tehnic, iar tocmai ce au fost definitivate culoarele oficiale pentru trasee. 
Pe cele două tronsoane, Pașcani - Suceava (circa 61 km) și Suceava - Siret (46-59 km) este în curs de elaborare în prezent Studiul de Fezabilitate și realizarea proiectelor tehnice. Contractele în valoare însumată de peste 21 de milioane de lei au fost semnate cu asocierea SEARCH CORPORATION - EGIS, cu termen de finalizare iunie 2022.
În prezent a fost finalizată etapa de analiză multicriterială 1 în care au fost stabilite culoarele finale pentru traseu care vor fi analizate în următoarea etapă.
În cadrul documentației Analiză Multicriterială de Traseu etapă 1 au fost studiate pentru fiecare obiectiv în parte câte 7 variante de traseu, au explicat pentru HotNews.ro surse apropiate proiectului.
Astfel, pentru Pașcani - Suceava a rămas în picioare un singur culoar de traseu cu o lungime de circa 46 de km și care merge în mare parte în lungul albiei râului Siret.
Pentru Suceava-Siret s-au calificat două culoare de traseu diferite.
Astfel, prima variantă este de a ocoli municipiul Suceava pe la Nord-Est și de a continua în lungul albiei râului Suceava până aproape de Rădăuți și apoi spre Siret, ocolind orașul și localitățile limitrofe prin vest.
Prima variantă (verde) are o lungime mai mare (59 km), ar fi mai complexă de realizat având în vedere că ar urma să străbată dealul și pădurea Adâncata din Nord-Estul Sucevei, însă are și câteva avantaje clare: ar funcționa și ca o centură ocolitoare a Sucevei și, apropiindu-se foarte mult de Rădăuți, ar conecta destul de bine și acest alt municipiu moldav.
A doua variantă (albastră) presupune continuarea autostrăzii spre albia râului Siret, ocolind mult municipiului Suceava pe la est și apoi ocolind și orașul Siret tot pe la est. Avantajele acestei variante este că ar fi mai scurtă (46 km) și ar fi mai ușor de realizat, având în vedere că majoritatea de construit ar fi în albia râului Siret. Pe de altă parte, autostrada ar ocoli zonele mai dens populate, ar ocoli pe la mare distanță și Rădăuțiul, iar pentru Suceava nu ar mai putea fi considerată și centură.

Dintre cele două variante, cea verde, care reprezintă și variantă ocolitoare pentru Suceava are cel mai bun punctaj.

„Analiza Cost-Beneficiu restrânsă reprezintă principalul criteriu de realizare a documentației AMC etapă 2. De asemenea în cadrul documentației AMC etapă 2 se vor analiză în detaliu și criteriile ce au stat la baza elaborării documentației AMC etapă 1 - criteriul tehnic, criteriul economic și criteriul de mediu”, au explicat oficialii. Cât privește eventualele modificări, este bine de reținut că momentan discutăm despre „culoare de traseu”, nu de trasee bătute în cuie până la ultima poziție kilometrică. Astfel, în analiza multicriterială 2 traseele vor putea suferi modificări punctuale, în special dacă vor fi identificate unele constrângeri de-a lungul traseului.
Obiectul contractului scos la licitație de către CNAIR a fost realizarea unui SF și a unui proiect tehnic pentru DRUM EXPRES de la Pașcani la Suceava și Siret, însă în cadrul documentației, în AMC 2 prestatorul va realiza și un studiu de trafic.
Acest studiu de trafic va determina și definitiva profilul transversal / tipul de drum care se va proiecta, dacă va fi un drum expres sau dacă va fi autostradă.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Incendiu de proporții în Suceava: Un bloc de locuințe arde ca o torță
20/04/2024 13:14

Un incendiu a izbucnit, sambătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţion ...

Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
20/04/2024 13:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei