Autostrada Unirii prioritatea Guvernului Liberal
Dimensiune font:
Autostrada Unirii prioritatea Guvernului Liberal
Pe 7 octombrie, în fața miilor de delegați din Iași și din județele Moldovei am afirmat ferm că:
”Autostrăzile nu pot rămâne un simplu obiectiv, ci o obligație pentru orice Guvern de bună credință!”
Astăzi, la o lună de la instalarea guvernului PNL, pot afirma cu aceeași fermitate că suntem pe drumul cel bun și vom îndeplini acest deziderat regional, deși obstacolele puse în 3 ani de guvernare PSD au îngreunat, aproape blocat acest proiect capital pentru Moldova!
Discut permanent despre urgentarea pașilor pentru Autostrada Iași-Tg.Mureș cu Lucian Bode, colegul meu ministru din Guvern, cel care are greaua misiune de a gestiona portofoliul transporturilor, acolo unde PSD a lăsat o devălmășie totală.
Principala poartă de intrare/ieșire a băieților deștepți din PSD a fost permanent infrastrucutra, fie că vorbim de cea rutieră sau de cea feroviară, valoarea uriașă a proiectelor fiind un magnet pentru toți cei interesați să se înșurubeze la conducta cu bani publici, un imens bazin drenat sistematic de factorul politic către firmele și asocierile băieților deștepți din partid.
Ciopârțită de interese politice, Autostrada Iași Târgu Mureș va fi curând repusă pe linia de plutire și finanțată prin fonduri europene, căci vă repet, Uniunea Europeană are fonduri alocate infrastructurii rutiere și un proiect de asemenea anvergură, prins în prioritățile Master Planului General de Transport al României va fi finanțat cu celeritate!
A lipsit, și o știm cu toții, voința politică, umbrită de interesele baronilor PSD!
Va fi finanțat un studiu de fezabilitate, va fi prinsă finanțare pentru întregul proiect și respectată atât Legea, dar mai ales voința celor 5 milioane de moldoveni rezidenți în județele noastre!
Vorbeam de o șansă istorică pe care noi, ieșenii și moldovenii o avem și iată că lucrurile prind contur: cu un Președinte liberal, cu un Guvern PNL, cu voci puternice în executiv și în administrația locală putem repara nedreptățile guvernărilor trecute și schimba în bine fața Iașului și a Moldovei”,a declarat Costel Alexe, Președintele PNL Iași și Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau