Băcăuanii au participat la parada de 1 Decembrie
Dimensiune font:
Ziua Naţională a României nu a trecut neobservată nici în Bacău. Militarii au fost în centrul atenţiei pentru că timp de aproape un ceas au fost în centrul oraşului, în Piaţa Tricolorului. După o slujbă a unui sobor de preoţi militari, condus de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, a venit rândul militarilor să defileze prin faţa băcăuanilor adunaţi la manifestare. Fanfara a acompaniat întreaga defilare, iar steagurile mai mici sau mai mari au colorat piaţeta din faţa Palatului Administrativ. „Este foarte frumos. Am venit cu băieţelul ca să vadă şi el cum se sărbătoreşte româneşte, să-şi respecte ţara şi să fie mândru cî este român. Nu lipsim de la nicio manifestare de acest gen pentru că avem mare respect pentru haina militară”, ne-a spus Alina, o băcăuancă. După ce toate forţele s-au împrăştiat şi băcăuanii s-au dispersat. Unii s-au dus să mănânce fasolea cu ciolan, tradiţională pentru această zi, alţii au ales o repriză de shooping în mall.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau