Bărbat băgat în arest după ce a fost prins la volan având o alcoolemie în sânge de 3.12 mg/l
Dimensiune font:
Polițiștii ieșeni au depistat un bărbat în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
La data de 20 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava au oprit, pentru control, pe DJ 246, în comuna Țibănești, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Dagâța.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologoce de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, prin buletinul de analiză toxicologică întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Iasi s-a stabilit faptul că, acesta avea o alcoolemie de 3,12 mg/l, alcool în sânge.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 21 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.
La data de 22 decembrie a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau